Vremea 14 iunie 2022. Se răcorește în toată țara și sunt așteptate furtuni
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 14 iunie 2022.
De Redactia Observator la 13.06.2022, 15:23Vremea se va răcori în majoritatea zonelor, iar valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza și în prima parte a nopții, pe arii relativ extinse în Muntenia, Dobrogea, local la munte, în Oltenia, în sudul și sud-vestul Transilvaniei și izolat în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și pe suprafețe mici se vor semnala vijelii și căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua, la munte și local în restul teritoriului, în special în regiunile sud-vestice și estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nordul Moldovei și 31 de grade în Oltenia, iar cele minime între 6 grade în depresiuni și 20 de grade pe litoral.
Prognoza meteo București
Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru mijlocul lunii iunie, iar din orele amiezii gradul de instabilitate atmosferică va crește, astfel că probabilitatea pentru perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 16...17 grade.
Vremea la munte
- Vremea 13 - 26 iunie 2022. Căldură mare în România, în următoarele zile. Temperaturile resimțite pot depăși...
- Un dom de căldură extremă se dezvoltă peste Europa, în această săptămână. Sunt anunțate temperaturi...
- "Mamă, e râu! Uită-te, tu, cum vine!". Prăpăd în Tulcea şi Brăila. Oamenii au rămas blocaţi pe străzile...
Vremea se va răcori. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza și în prima parte a nopții, în Carpații Meridionali, Orientali și pe arii restrânse în cei Occidentali. Ploile vor avea și caracter torențial, pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și izolat se vor semnala căderi de grindină și posibil vijelii.
Vremea pe litoral
Vremea se va răcori față de ziua precedentă și va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare și trecător vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare, îndeosebi asociate averselor. Temperaturile maxime se vor situa între 26 și 28 de grade, iar cele minime vor fi de 19?20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 și 23 de grade.