Antena LIVE

Curs valutar

Vremea 15 - 28 august 2022. De miercuri, aer tropical și caniculă în toată țara. Temperaturile resimțite vor depăși 40 de grade Celsius

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 15 - 28 august 2022. Specialiștii anunță un nou val de caniculă, cu temperaturi de 38 grade Celsius la umbră și disconfort termic ridicat. 

De la 15.08.2022, 14:10
WhatsApp
Vremea 15 - 28 august 2022. De miercuri, aer tropical și temperaturi de peste 40 de grade resimțite în aproape toată țara Observator

ANM a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni

"De miercuri 17 august, o masă de aer tropical va ajunge la nivelul ţării noastre. Astfel, valorile termice vor fi în creştere în majoritatea zonelor. Vremea va deveni călduroasă, iar în vest şi în sud disconfortul termic va fi ridicat. Va fi caniculă în Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi în Moldova. În aceste regiuni indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Până spre finalul acestei săptămâni, regimul de temperaturi va cuprinde valori între 29 şi 39 de grade Celsius. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade Celsius", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator. 

Vremea în Banat

Vremea se va încălzi treptat, astfel încât în zilele de 18 și 19 august media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul valorii de 36 de grade, iar a minimelor va fi de 19...20 de grade. În zilele imediat următoare, vremea se va răcori, astfel încât între 20 și 24 august temperaturile maxime vor avea o medie între 28 și 30 de grade, iar minimele, în general, între 15 și 17 grade. Până la finalul intervalului de prognoză, valorile termice nu vor mai avea variații semnificative și media lor va fi de 30...31 de grade în cazul maximelor și de 16...17 grade a minimelor. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în jurul datei de 16 august și între 19 și 21 august.

Pe acelaşi subiect

Prognoza meteo în Crișana

Până în jurul datei de 19 august vremea se va încălzi, astfel încât media maximelor termice va ajunge să atingă 35...36 de grade, iar a minimelor 18...20 de grade. Între 20 și 23 august, însă, se va răcori, maximele termice vor fi în medie de 27...29 de grade, iar minimele de 14...17 grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații semnificative ale temperaturii aerului. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată între 19 și 21 august.

Vremea în Transilvania

Procesul de încălzire a vremii se va încheia în jurul datei de 19 august, când maximele termice vor atinge în medie 34 de grade, iar minimele 17 grade. În următoarele două zile, media temperaturilor maxime va scădea cu aproximativ 7...8 grade, iar a minimelor cu 2...4 grade. În continuare nu vor mai fi variații semnificative, valorile termice maxime vor avea o medie apropiată de 28 de grade, iar minimele de 13 grade. Vor fi condiții pentru averse aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse acestea se vor semnala la începutul intervalului, precum și între 19 și 21 august.

Prognoza meteo Maramureș

În primele trei zile media maximelor termice va fi de 30 de grade, în următoarele două se va încălzi până când aceasta va atinge 34...35 de grade, apoi, în zilele de 20 și de 21 august, va scădea cu 8...9 grade. În cea de a doua săptămână variațiile termice vor fi nesemnificative, iar temperaturile maxime se vor situa în medie între 27 și 29 de grade. În ceea ce privește media minimelor termice, aceasta va avea valori între 16 și 18 grade în prima săptămână, apoi între 14 și 16 grade. Vor fi posibile averse aproape în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai mare între 15 și 17 august și între 19 și 21 august.

Vremea în Moldova

Maximele termice vor fi în creștere până în data de 19 august, atunci când media lor va atinge 33...34 de grade. În următoarele două zile aceasta va scădea cu aproximativ 6 grade, apoi, până la finalul intervalului de prognoză, va avea ușoare variații între 27 și 29 de grade. Media minimelor termice se va situa între 17 și 19 grade în prima săptămână și între 15 și 17 grade în cea de-a doua. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 15 – 22 august.

Prognoza meteo Dobrogea

Vremea se va încălzi treptat, astfel încât în jurul datei de 19 august media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul valorii de 32 de grade, iar a minimelor va fi de 21...22 de grade. În zilele imediat următoare se va răcori, iar între 22 și 28 august temperaturile maxime vor avea o medie între 28 și 30 de grade, iar minimele între 18 și 20 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în primele zile de prognoză și în intervalul 20...22 august.

Vremea în Muntenia

Până în jurul datei de 19 august vremea se va încălzi, astfel încât media maximelor de temperatură va ajunge să atingă aproximativ 36 de grade, iar a minimelor 18...20 de grade. Între 20 și 23 august, însă, se va răcori, maximele termice vor fi în medie de 29...32 de grade, iar minimele în medie de 17...19 grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații semnificative ale temperaturii aerului. Probabilitatea mai mare pentru averse va fi în primele două zile de prognoză, precum și între 20 și 23 august.

Prognoza meteo Oltenia

Procesul de încălzire a vremii se va încheia în jurul datei de 19 august, atunci când maximele termice vor atinge în medie 35...36 de grade, iar minimele 19...20 de grade. În următoarele trei zile media temperaturilor maxime va scădea cu aproximativ 8 grade și a minimelor cu 4 grade. În continuare nu vor mai fi variații semnificative, valorile termice maxime urmând a avea o medie apropiată de 30 de grade, iar minimele de 17 grade. Probabilitate mai mare pentru averse va fi în primele zile de prognoză și din nou după data de 19 august.

Vremea la munte

Vremea se va încălzi până în jurul datei de 19 august, atunci când media maximelor termice va ajunge să atingă aproximativ 26 de grade, iar a minimelor va fi de 13...15 grade. În zilele imediat următoare se va răcori, iar între 22 și 28 august temperaturile maxime vor avea o medie între 17 și 20 de grade, iar minimele între 9 și 12 grade. Vor fi perioade cu averse aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse în primele două și între 19 și 24 august.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vremea prognoza meteo anm prognoza doua saptamani meteo august
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025