Vremea 26 mai 2022. Temperaturi ridicate în toată țara, dar sunt așteptate furtuni
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de joi, 26 mai 2022.
De Redactia Observator la 25.05.2022, 15:25Valorile termice vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă în vest, nord și centru, însă în mare parte din țară vremea se va menține caldă pentru ultima decadă a lunii mai. La începutul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse averse îndeosebi în centrul și nord-estul teritoriului. După-amiaza și seara instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin înnorări, frecvente descărcări electrice și averse ce vor avea și caracter torențial, local în Dobrogea și Muntenia și izolat în Oltenia, Moldova și Transilvania. Cantitățile de apă vor depăși izolat 15...20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va prezenta intensificări la munte, mai ales pe crestele Carpaților Meridionali unde rafalele vor depăși 70...80 km/h, local și temporar și în sud, centru și est, dar și în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 și 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali spre 4 grade. Dimineața și noaptea, izolat se va semnala ceață.
Prognoza meteo București
Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate dimineața, dar mai ales după-amiaza și seara, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului va fi ridicată. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.
Vremea la munte
Vremea se va ameliora din punct de vedere al instabilității atmosferice față de intervalul precedent și se va răci ușor. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse averse torențiale și descărcări electrice îndeosebi în Carpații Meridionali și Orientali, apoi se va degaja treptat. Vântul va prezenta intensificări, mai ales pe crestele Carpaților Meridionali unde rafalele vor depăși 70...80 km/h, dar și de scurtă durată în timpul ploilor.
Vremea pe litoral
Vremea va fi în general instabilă ziua, când vor fi înnorări temporare și, trecător vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, condiții de grindină. Noaptea, cerul va deveni variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime se vor situa între 21 și 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 16 și 18 grade. Temperatura apei mării va fi de 16...18 grade.