Vremea 27 septembrie. Sunt așteptate ploi în cea mai mare parte a țării. Maximele pot urca până la 28 de grade
Revin ploile în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorãri şi mai ales dupã-amiaza şi în prima parte a nopţii vor fi averse, pe arii extinse în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia şi local în restul teritoriului. Acestea vor fi însoţite pe alocuri de descãrcãri electrice, în special în sud-vest şi sud, unde izolat vor fi şi cãderi de grindinã şi vijelii.
De Redactia Observator la 26.09.2022, 16:32- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
La noapte, în jumãtatea de vest a ţãrii cerul va fi noros, se vor semnala averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice şi în special în zona montanã şi submontanã cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 25...30 l/mp. În restul teritoriului înnorãri vor fi temporare, ploile locale şi în general slabe cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe crestele montane. Temperaturile minime se vor situa între 9 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Izolat se va forma ceaţã.
Vremea 27 septembrie în țară
Vremea va fi în general instabilã. Cerul va avea înnorãri şi mai ales dupã-amiaza şi în prima parte a nopţii vor fi averse, pe arii extinse în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia şi local în restul teritoriului. Acestea vor fi însoţite pe alocuri de descãrcãri electrice, în special în sud-vest şi sud, unde izolat vor fi şi cãderi de grindinã şi vijelii. Pe arii restrânse cantitãţile de apã vor depãşi 25...35 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri pe crestele montane şi local în sud, mai ales asociat averselor.
- Vremea 26 septembrie - 24 octombrie 2022. Revine vara la sfârșit de septembrie, cu temperaturi de 30 de grade Celsius
- Prognoză meteo 19 septembrie - 2 octombrie. Minimele coboară şi la 3 grade în toată ţara
- Vremea 19 septembrie - 17 octombrie 2022. Val de aer extrem de rece în România. Temperaturile pot coborî de la o...
Temperaturile maxime se vor situa în jurul celor normale la aceastã datã în jumãtatea de nord-vest a teritoriului şi vor caracteriza o vreme caldã în rest, iar la nivelul întregii ţãri vor fi cuprinse între 17 grade în dealurile Crişanei şi 28 de grade în Bãrãgan şi Dobrogea continentalã. Minimele termice se vor încadra între 7 şi 17 grade şi vor fi mai ridicate decât cele specifice datei. Spre sfârşitul intervalului, pe alocuri va fi ceaţã, cu o probabilitate mai mare în sudul ţãrii şi în zonele depresionare.
Vremea 27 septembrie în Capitală
La noapte, cerul va avea înnorãri, trecãtor va ploua slab, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 13...15 grade.
Vremea va fi caldã. Probabilitatea pentru înnorãri accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului va fi mai ridicatã seara şi în prima parte a nopţii. Temperatura maximã va fi de 25...27 de grade, iar cea minimã de 11...13 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţã. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilã.
Vremea 27 septembrie la munte
Vremea va fi în general instabilã. În Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar dupã-amiazã vor fi posibile şi descãrcãri electrice. În restul masivelor înnorãrile se vor accentua mai ales dupã orele amiezii şi în prima parte a nopţii, când pe arii relativ extinse se vor semnala averse, pe alocuri însoţite de desccãrcãri electrice. Pe arii restrânse cantitãţile de apã vor depãşi 25...35 l/mp. Vântul va prezenta intensificãri temporare, în special la altitudini mari. Regimul termic nu va avea variaţii semnificative faţã de intervalul precedent.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și