Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Coadă la instalaţiile de GPL pentru maşini. În cât timp se amortizează costul montării, de 1.100 de euro

Preţul mare al carburanţilor îi forţează pe mulţi să caute variante de a economisi. Deşi sunt costisitoare, instalaţiile GPL sunt la mare căutare. În service-urile auto se lucrează la foc continuu, iar pentru a prinde un loc, şoferii trebuie să aştepte mai multe zile.   

de Alin Stan

la 29.06.2022 , 20:50

După ce preţul benzinei a luat foc, Adrian s-a hotărât să-şi monteze instalaţie GPL pe maşină.     

Adrian, şofer: Consumul este mai redus ca şi preţ. Consumul de gaz este puţin mai mare decât cel de benzină, dar la preţ ieşim mai ieftin.  

Un litru de gaz este acum 4 lei şi zece bani la pompă, la jumătate faţă de preţul benzinei. Costurile unei astfel de instalaţi sunt mari, dar se amortizează destul de repede.

Vezi și

Adrian, şofer: Pe mine m-a costat undeva la 1000-1100 de euro instalaţia de gaz. Se amortizează în timp, dar este şi în funcţie de câţi kilometri parcurgi. 

Pe acelaşi subiect

Coadă la instalaţiile de GPL

Angajaţii service-urilor auto lucrează de zor şi abia mai fac faţă cererilor. Uneori şoferii aşteaptă câteva zile pentru a prinde un loc. 

Alexandru Constantin, administrator service auto: I-a speriat pe oameni această creştere a benzinei şi cei care nu agreau instalaţiile GLP, după aceste scumpiri îşi fac calcule şi vor şi ei instalaţie GPL. Avem programări de 4-5 zile în avans. Numărul solicitărilor a crescut semnificativ faţă de acum 2-3 luni. 

Silviu Toma, expert auto: Este o alegere foarte bună pentru că maşinile pe GPL au un randament mult mai bun. GPL-ul este un carburant care arde cumva mai curat. 

În România sunt peste 1 milion de autoturisme cu instalaţii GPL. În ultimii ani, producătorii au început să scoată pe piaţă maşini dotate din fabrică cu staţie GPL. 

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri Auto » Coadă la instalaţiile de GPL pentru maşini. În cât timp se amortizează costul montării, de 1.100 de euro