Video O companie din SUA a creat un robot umanoid pentru a înlocui bonele. Preţurile încep de la 89.000 de dolari
Concurenţă neaşteptată pentru bonele filipineze. O companie din Statele Unite a creat un robot umanoid care îngrijeşte copii. Deocamdată, creatura cibernetică învaţă să fie om. Inginerii au dus-o la plimbare prin parcurile din New York ca să studieze comportamentul uman.
Într-un oraş care le-a văzut aproape pe toate, robotul umanoid a reuşit să surprindă localnicii şi turiştii care se plimbau prin cartierul Brooklyn.
Reporter: Cum te cheamă?
Robot: Mă numesc Futurist, robotul umanoid al companiei FF.
Reporter: Cum ţi se pare?
Persoană: Nu îmi place, este înfricoşător.
Un singur robot costă 89.000 de dolari
Însoţit şi manevrat de directorul companiei care l-a creat, robotul de 89.000 de dolari a intrat şi în parc. A dansat alături de copii, a cântat şi s-a fotografiat cu un grup de argentinience. A fost prima încercare umanoidului de a învăța cum să interacționeze și să îngrijească pentru a deveni, în cele din urmă, bonă. Până atunci, managerii firmei se laudă cu vânzări de 1.000 de roboţi în opt luni, ce-i drept, cu funcţii restrânse.
"Cine îi cumpără? Principala lor utilizare este domeniul educaţiei. Ar putea fi ceva foarte elementar, cum ar fi un curs de programare", spune o persoană.
Scenele au avut loc la doar o lună după ce un expert în Inteligenţă Artificială a avertizat că oamenii ori se împrietenesc cu roboții, ori riscă să dispară.
