Observator » Evenimente » "Tunelul Momoa": noul ministru al Transporturilor a încurcat denumirea unui tunel de pe Autostrada A1

Video "Tunelul Momoa": noul ministru al Transporturilor a încurcat denumirea unui tunel de pe Autostrada A1

Editor Greta Neagu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 27.10.2026, 19:45 | Modificat la 27.10.2026, 20:23

Autostrada Sibiu-Piteşti se prelungeşte cu încă 10 kilometri, până la Tigveni. Luna viitoare. Astfel, şoferii vor circula pe 54 din cei 122 de kilometri ai drumului de mare viteză. Este anunţul făcut de noul ministru al Transporturilor, Ovidiu Popa, în prima sa vizită de şantier. Încurcat de denumirea tunelului de la Curtea de Argeş, ministrul l-a botezat după numele unui actor dintr-un serial celebru. 

10 kilometri de autostradă şi un tunel de 1.300 de metri sunt primele realizări cu care se poate lăuda noul ministru al Transporturilor. Tunelul Momaia care străbate dealul cu acelasi nume l-a pus în încurcătură pe Ovidiu Popa. Oficialul a confundat numele cu cel al unui actor celebru din serialul Game of Thrones.

"Am fost şi în tunelul Momoa", a spus Ovidiu Popa.

Pe reţele sociale au apărut deja primele glume. Realizarea e totuşi serioasă. Autostrada 1 va ajunge până la Tigveni. Lotul va fi dat în circulaţie în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Articolul continuă după reclamă

"Acest lot are aproximativ 10 kilometri. Face legătura dintre Curtea de Argeş şi Tigveni", a mai spus ministrul.

Greta Neagu, reporter Observator: Cea mai spectaculoasă parte a acestei porţiuni dintre Tigveni şi Curtea de Argeş este chiar acest tunel, lung de 1.350 de metri, care e săpat direct în munte, o premieră pentru infrastructura rutieră de la noi din ţară. În plus, există sisteme de monitorizare a traficului, dar şi de intervenţii în caz de accidente sau incendii.

"În ţară nu este un sistem atât de complex şi complet montat", a declarat Horaţiu Marchiş, şef şantier.

Pe acelaşi subiect

Muncitorii mai trebuie sa verifice sistemele de siguranţă din tunel. Doi ani s-a lucrat la realizarea celor două galerii.

"Cea mai mare provocare pentru perioada imediat următoare va fi aducerea TBM-ului - cârtiţa, aşa cum o ştie lumea, pe locaţia de unde va fi lansat. Adică portalul dinspre Sibiu, de pe secţiunea trei a Autostrăzii Sibiu-Piteşti, la tunelul Poiana", a explicat Cristian Tudor, reprezentant DRDP Craiova.

După inaugurarea acestui segmen raman in lucru alte doua, până la Boiţa. Stauiul lucrarilor e de sub 20%.

"Din păcate, pe aceste două loturi se lucrează pe 45% din capacitatea şantierului din cauza acordului de mediu revizuit care este blocat. Ne vom întâlni pentru a stabili toate detaliile şi a debloca această situaţie", a declarat Ovidiu Popa.

"<<Atacăm>> în perioada următoare tunelul de la Poiană care va fi construit cu TBM. Iar pe secţiunea 2 avem trei tuneluri atacate, în diferite faze. Celelalte patru tuneluri când vom primi acordul de mediu revizuit", a mai spus Cristian Tudor, reprezentant DRDP Craiova.

În total, pe Autostrada Sibiu- Piteşti vor fi nouă tuneluri şi peste o sută de poduri, pasaje şi viaducte. Care, dacă nu ar fi existat blocaje şi întârzieri, ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2028. 

Greta Neagu

Reporter senior în cadrul Observator, Antena 1, cu 11 ani de experienţă în jurnalism economic şi de business. ➜

Like