Coduri QR false pe parcometre în București. PMB: "Atenţie! Vă pot lăsa fără bani"

Primăria Municipiului București (PMB) a informat, luni, că în zona Unirii au fost identificate coduri QR false lipite pe parcometre. Reprezentanții Primăriei îi atenționează pe șoferi că parcometrele nu folosesc coduri QR pentru plăți.

de Larisa Andreescu

la 31.03.2026 , 09:19

Coduri QR false pe parcometre în București. PMB: "Atenţie! Vă pot lăsa fără bani" - Shutterstock

„Atenție la codurile QR de pe unele parcometre! Sunt false și vă pot lăsa fără bani. Parcometrele NU au și NU folosesc coduri QR pentru plată”, informează reprezentanții Primăriei Municipiului București, într-o informare publicată, luni, pe Facebook.

Coduriurile QR false duc către site-uri care fură datele cardului

Reprezentanții PMB au precizat că, în zona Unirii au identificat stickere cu coduri QR false lipite pe parcometre. Aceștia i-au averizat pe șoferi că datele lor bancare riscă să fie furate dacă aceștia își vor înregistra datele folosind codul QR.

Articolul continuă după reclamă

„Accesarea lor vă duce către o pagină falsă, care imită interfața oficială. Acolo vi se cer datele cardului (număr, dată expirare, CVC), însă: plata NU este procesată, parcarea NU este achitată, datele dvs. bancare pot fi compromise”, arată reprezentanții PMB.

Potrivit acestora, autoritățile competente fac demersuri pentru a identifica și sancționa persoanele responsabile. De asemenea, urmează ca stickerele frauduloase să fie îndepărtate. Reprezentanții PMB îi îndeamnă pe șoferi să nu scaneze codurile QR de pe parcometre, să folosească numai metodele oficiale de plată, dar și să nu-i încurajeze pe „parcagii”, atenționând că aceștia practică un fel de „cerșetorie mascată”.

Singurele moduri valabile prin care șoferii pot plăti parcarea sunt: SMS, aplicația mobilă Parking București, aplicația parteneră „AmParcat”, Aplicația parteneră Qport, Parcometre, plata cu bani cash la stații SelfPay sau platforma online abonamente cmpb.ro

În ceea ce-i privește pe „parcagii”, reprezentanții PMB reamintesc că nu mai nu mai există persoane autorizate care să încaseze tariful de parcare. Compania Municipală Parking București a renunțat la încasatori.

„Ei practică un fel de 'cerșetorie mascată' și șantaj, astfel că Poliția Locală a Municipiului București este cu ochii pe ei. Nu le dați bani! Dacă îi vedeți, sunați la 021/9752, dispeceratul Poliției Locale!”, au precizat reprezentanții PMB.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reusiti sa va platiti impozitele pana la finalul lunii, pentru a beneficia de reducere?
Observator » Ştiri Auto » Coduri QR false pe parcometre în București. PMB: "Atenţie! Vă pot lăsa fără bani"