Video Recensământ în trafic: șoferii, întrebați ce traseu au, dar și cât câștigă pe lună
România îşi numără şoferii, iar șoferii numără minutele pierdute în trafic. Ancheta CNAIR care ar trebui să arate unde sunt necesare drumuri noi și șosele mai largi a dat peste cap circulaţia, pe mai multe artere importante din țară. Unii șoferi au stat chiar și o oră și jumătate în plus pe drum, îndrumaţi de agenţii rutieri să treacă prin faţa celor de la drumuri şi să le spună de unde vin, unde merg și cât câștigă pe lună.
Pe zeci de drumuri din țară, răbdarea șoferilor a fost pusă la încercare. Cozile s-au întins pe zeci kilometri, iar mașinile au înaintat cu viteza melcului. Ancheta care ar trebui să ajute la construirea unor drumuri mai bune a început, ironic, prin a-i ține pe oameni pe loc.
"De o ora jumate stăm în trafic cu un copil în spate. E 11 lei litrul de motorină", spun şoferii.
Şofer: De când stăm de aici până acolo.
Reporter: Cât ați stat?
Şofer: O oră. Se poate face altfel, nu atata blocaj.
"Nu se poate să faci o ora şi jumătate într-o coadă pe sens, azi dimineață iar acum către Piteşti, înapoi, încă o ora şi jumătate. Cine ne plătește aceste costuri?", spune un şofer.
Restricția a fost suficientă pentru a da traficul peste cap
Pentru ca aceste controale să poată fi făcute în siguranță, prima bandă de pe A1 a fost închisă, pe ambele sensuri, pe o porțiune scurtă de drum. Chiar și așa, restricția a fost suficientă pentru a da traficul peste cap: s-au format cozi de kilometri în ambele direcții.
După proba răbdării, șoferii au ajuns la testul întrebărilor.
Angajat CNAIR: Ce vârstă aveţi si care este ocupatia dumneavoastra? Sunteți angajat sau nu?
Şofer: Angajat, da.
Care sunt informațiile cerute în chestionar
De unde vii, unde mergi, de ce faci drumul și chiar în ce categorie de venit te încadrezi. Sunt câteva dintre informațiile cerute în chestionarul completat la acest punct de verificare de pe Autostrada A1. Răspunsurile nu sunt însă obligatorii. Iar dacă o întrebare li se pare prea personală, șoferii pot alege să nu răspundă.
Angajat CNAIR: Scopul acestei călătorii?
Femeie: Am fost la orele moto la București.
Angajat CNAIR: Salariul?
Femeie: Nu aş vrea.
Angajat CNAIR: Confidențial, am înțeles.
Reporter: Unele întrebări vi s-au părut prea personale?
Femeie: Cea cu salariul.
"Venitul este un indicator care se raportează direct la trafic, răspunsurile sunt anonime, nu li se colectează date cu privire la numărul de înmatriculare, nume, prenume", explică Robert Sandu, director direcţia tehnică CNAIR.
Testele se fac și pe alte şosele din ţară
Aceleași teste se fac și pe alte şosele din ţară. Și în Mehedinți, șoferii au numărat minutele state, nu kilometri parcursi
"Circulaţia este blocată şi dinspre Drobeta Turnu Severin şi spre Vânju Mare, ia uitaţi-i câţi sunt! Aici în parcare, Poliţia Rutieră", spune o persoană.
În urmă cu cinci luni, angajații statului au făcut un alt recensământ imediat: s-au așezat pe scaune de plastic, pe marginea drumului, și au numărat mașinile care treceau prin fața lor. Rezultatele nu au fost publicate încă.
Unde avem autoturismele, o liniuță înseamnă zece iar unde avem X-urile, un X înseamnă o mașină.
"S-au procesat, s-au introdus în modelul de transport, în bazele de date de trafic rutier, iar noile proiecte care vor veni la promovare de trafic rutier vor ține cont de aceste date", menţionează Robert Sandu, director direcţia tehnică CNAIR.
Astfel de date vor fi stranse în fiecare miercuri, până pe 4 noiembrie. În total, vor fi verificate 200 de puncte din țară. Iar după ce toate răspunsurile vor fi strânse, autoritățile vor încerca să pună cap la cap harta nevoilor din trafic.
