Reducere la pompă pentru transportatorii români: 50 de bani pentru fiecare litru de benzină sau motorină achiziționat
Vești bune pentru aproximativ 3.000 de transportatori rutieri de marfă români. Aceștia vor beneficia de o schemă de ajutor de stat de 300 milioane de lei, respectiv 50 de bani pentru fiecare litru de motorină sau benzină achiziţionat în limita sumei de 400.000 de euro. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Ajutorul de stat pentru transportatori este acordat pentru a compensa creșterea prețului la carburant, în urma războiului din Ucraina și evitarea falimentului.
„Prin hotărârea de astăzi (miercuri - n.r.) este instituită schema de ajutor de stat pentru a compensa creşterea preţului la combustibil pentru alimentarea motoarelor ca urmare a măsurilor necesare pe fondul conflictului armat din Ucraina, a agresiunii militare ruse de acolo, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 370 din 2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Cu toţii am văzut ceea ce s-a întâmplat cu preţul la carburant, ca atare această măsură decisă de Guvern prin hotărâre va operaţionaliza schema de sprijin de ajutor de stat prin care operatorii economici de transport rutier de mărfuri şi persoane vor beneficia de ajutor", a declarat Dan Cărbunaru.
Transportatorii vor primi 50 de bani pentru fiecare litru de combustibil achiziţionat
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că aproximativ 3.000 de companii vor beneficia de această schemă de ajutor de stat, valoarea fiind de 300 de milioane de lei.
- Pachetul de măsuri economice pe care Guvernul vrea să-l aprobe: impact de 18 miliarde de lei. Elevii şi pacienţii...
- Subvenții la combustibil pentru transportatorii şi distribuitorii din România. Ce condiții trebuie îndeplinite
- Scumpirea carburanţilor ne lasă pietoni. Românii se reorientează către transportul în comun, obligaţi de...
"Aceşti bani vor compensa creşterea preţurilor la carburant, iar actul normativ aprobat azi de Guvern stabileşte şi modalitatea concretă de acordare a acestui ajutor, care va consta într-un grant, valoarea fiind de 50 de bani pentru fiecare litru de combustibil achiziţionat în limita sumei de 400.000 de euro pentru fiecare firmă care va beneficia", a mai spus Cărbunaru, potrivit Mediafax.
Subvenții la combustibil pentru transportatori. Ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutorul de stat va fi sub forma unui grant acordat operatorilor economici licenţiaţi în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local.
Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt licenţiaţi în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;
b) deţin cel puţin un vehicul eligibil;
c) operatorii economici stabiliţi în România trebuie să nu figureze inactivi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau să nu se afle în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerţului şi să nu beneficieze de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile, cu excepţia celor care efectuează transport public local;
d) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au fost emise asemenea decizii, acestea au fost puse în aplicare conform prevederilor legale în vigoare;
e) alimentează vehiculele eligibile dupã cum urmează: de la staţiile de distribuţie ale operatorilor economici sau din rezervoarele pentru consum propriu deţinute;
f) nu se află în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare;
g) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile;
h) operatorii licenţiaţi în alte state membre ale Uniunii Europene trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, precum şi o listă a vehiculelor eligibile utilizate pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu şi deţin o licenţă comunitară, pentru transportul rutier de mărfuri contra cost şi pentru transportul de persoane, potrivit News.ro. Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deţinute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat.
Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română (ARR), prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informaţiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii. Schema de ajutor de stat a fost elaborată în baza punctului 2.1. Ajutoare limitate, Capitolul 2 – Măsuri temporare de ajutor de stat din Comunicarea Comisiei privind Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C 131 I/01) şi se notifică la Comisia Europeană în vederea autorizării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰