Unde poţi conduce fără permis în România
Mulţi români care îşi doresc să obţină un permis de conducere au nevoie să obţină un plus de încredere în forţele proprii, în afara orelor de condus alături de un instructor autorizat, şi îşi pun deseori întrebarea unde ar putea să mai conducă fără permis în România, respectiv unde ar putea exersa în plus.
- Fiecare oraş din România are cel puţin un poligon auto.
De cele mai multe ori, românii sunt predispuşi, din păcate, să aleagă soluţia cea mai la îndemână, chiar dacă aceasta nu este una tocmai legală. Când spun asta ne gândim în special la cei care aleagă să-şi verifice abilităţile, deşi nu au permis de conducere, pe străzi lăturalnice, în parcări sau în alte zone pe care le consideră a fi cât mai departe de "ochii legii".
Specialiştii recomandă celor care doresc să-şi verifice abilităţile de şoferi înainte de a-şi încerca norocul la examenul pentru permisul de conducere să gândească de două ori înainte de a lua o decizie în legătură cu locul în care vor să-şi verifice abilităţile pentru că ar fi păcat să-şi înceapă cu stângul aventura de şoferi, chiar dinainte de a intra efectiv în posesia permisului. Nu mai vorbim că infracţiunea de a conduce fără permis se pedepseşte în mod aspru şi pot apărea probleme şi mai grave.
Locuri unde poţi conduce fără permis conform Codului Rutier
Locurile în care viitorii şoferi pot conduce fără a deţine, încă, un permis de conducere sunt, în general, poligoanele specializate. În principiu, cam fiecare oraş ar trebui să aibă cel puţin un poligon pentru conducerea maşinilor şi în care viitorii şoferi să-şi verifice abilităţile de a conduce.
Specialiştii susţin că se poate conduce fără permis în poligonul auto, atâta timp cât acesta este închis, printr-o barieră sau o poartă, şi există reguli clare şi stricte. Pe de altă parte trebuie ştiut că, în cazul în care produceţi un accident în interiorul poligonului, acesta va fi analizat în baza regulilor impuse de Codul Rutier.
Ce se întâmplă dacă conduci fără permis pe un drum public
Cei care doresc să-şi verifice abilităţile de şofer pe un drum public, înainte de a obţine efectiv permisul de conducere, trebuie să ştie că se expun unui real pericol. Legislaţia este extrem de aspră şi are ca scop prevenţia, astfel că dacă sunteţi la volanul unei maşini, fără a avea un permis de conducere, trebuie să ştiţi că se poate lăsa chiar cu o condamnare de până la cinci ani de închisoare.
Mai mult, o pedeapsă similară riscă şi persoana care îşi încredinţează maşina pentru a fi condusă de un şofer ce nu deţine un permis valabil de conducere.
În plus, pedeapsa pentru persoana care conduce o maşină fără a avea permis valabil poate să crească masiv dacă stă la originea unui accident soldat şi cu eventuale victime.
Ce tip de autovehicule poţi conduce fără permis pe drumurile publice
Există anumite categorii de autovehicule care pot fi conduse pe drumurile publice fără a avea permis de conducere. Vorbim aici, însă, de maşini care par, mai degrabă, înrudite cu un moped, decât cu o maşină normală.
Sunt maşini care, în general, au o masă proprie de doar câteva sute de kilograme şi viteza maximă de circa 50 de kilometri pe oră. Totuşi, trebuie precizat că chiar şi pentru aceste autovehicule aveţi nevoie de un permis specific.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰