Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sfaturi pentru cumpărături în siguranță de Black Friday 2020. Cum verifici prețul sau returnezi un produs

Reducerile de Black Friday 20202 reprezintă o ocazie bună pentru a cumpăra produsele dorite la un preț avantajos, însă necesită o atenție sporită. Prețul, politica de returnare, contractul și garanția sunt doar câteva dintre elementele pe care cumpărătorii trebuie să le aibă în vedere pentru a evita situațiile delicate, ce ar putea aduce prejudicii.

de Redactia Observator

la 10.11.2020 , 17:38

Black Friday 2020 Ghid pentru Black Friday 2020 - Profimedia Images
  • Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă atenție sporită
  • Black Friday 2020 a început în România și, ca de fiecare dată, nu ţine doar o zi, ci mai bine de o lună
  • Comercianţii anunţă reduceri foarte mari în acest an

Doar pentru că e ieftin, nu înseamnă că e și bun. Mai ales dacă reducerea este una fictivă, iar magazinul online nu are o politică de client bine pusă la punct. De aceea, de Black Friday 2020, cei care vor să cumpere online trebuie să analizeze bine produsul, de la specificații tehnice, preț, livrare, costuri suplimentare și până la eventualitatea unui retur.

Cum să cumperi sigur de Black Friday 2020:

ANPC le recomandă cumpărătorilor, în ghidul emis anul trecut, să citească atent caracteristicile produsului și să verifice dacă acesta corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor. Black Friday este o perioadă a reducerilor, însă care necesită o atenție sporită.

Articolul continuă după reclamă

Pentru cumpărăturile online:

- Verificați stocul existent;

- Verificați prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA);

- Verificați dacă prețul include și costul de livrare.

Comerciantul este obligat să informeze corect și complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informații:

- Datele de identificare (denumirea, adresa poștală și electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc);

- Caracteristicile esențiale ale produsului;

- Prețul cu toate taxele incluse;

- Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;

- Modalitățile de plata și de livrare;

- Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului;

- Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;

- Existența și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.

ANPC informează că orice consumator are la dispoziție 14 zile pentru a returna un produs cumpărat, dacă nu este mulțumit de el, fără să invoce vreun motiv. În cazul returnării produsului, consumatorul își poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile.

Sfaturi pentru cumpărături în siguranță de Black Friday, de la ANPC

- Întocmiți o lista cu produsele pe care doriți să le achiziționezi și cu prețurile actuale ale acestora. Acest lucru va va ajută să evitați falsele reduceri de prețuri, de exemplu atunci când comercianții măresc prețul și aplică procentul de reducere la prețul astfel majorat;

- Citiți cu  atenție caracteristicile produsului;

- Verificați dacă produsul corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor dvs.;

- Verificați  stocul existent (pentru comerțul on-line);

- Verificați prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA), dacă prețul include și costul de livrare etc.

- În cazul în care comandăți online, verificați, înainte de a trimite comanda, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ați ales produsul.

Cum verifici prețul unui produs:

Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, prețul trebuie întotdeauna afișat clar, lizibil, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul).

Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință, în special de Black Friday.

Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.

Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice:

- fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat;

- fie prin mențiunile "preț nou", "preț vechi" lângă sumele corespunzătoare;

- fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Black Friday » Sfaturi pentru cumpărături în siguranță de Black Friday 2020. Cum verifici prețul sau returnezi un produs