Cupa Mondială 2026: Fotbaliştii din Congo au putut intra în SUA, în ciuda îngrijorării legate de Ebola
Jucătorii Republicii Democrate Congo, ale căror pregătiri au fost perturbate de îngrijorările legate de virusul Ebola, au primit autorizaţia de a intra în Statele Unite pentru a participa la Cupa Mondială din 2026, relatează AFP.
Delegaţia Leoparzilor, căreia autorităţile americane i-au impus să treacă printr-o perioadă de carantină de 21 de zile înainte de a intra în ţară, a aterizat în jurul orei 14:30, ora locală (19:30 GMT) la Houston, sosind de la Paris, înainte de a părăsi aeroportul o oră mai târziu "fără nicio problemă", a declarat fundaşul dreapta Aaron Wan-Bissaka unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.
"Toată lumea a trecut, nimănui nu i s-a refuzat intrarea", a adăugat fundaşul lateral al echipei West Ham, care, la fel ca toţi coechipierii săi, purta un costum cu imprimeu leopard şi avea o geantă, în timp ce părăsea aeroportul spre tabăra de bază a echipei din oraşul texan.
RD Congo a fost învinsă de Chile cu scorul de 2-1 marţi, la Orléans (Franţa), în ultimul meci jucat cu porţile închise, înainte de începerea turneului.
La Cupa Mondială, RD Congo va juca în grupa K împotriva Columbiei, Portugaliei şi Uzbekistanului.
