Video Cupa Mondială 2026. Se anunță cea mai scumpă competiție din istorie. Biletele ajung la 11.000 de dolari

Ne îndreptăm spre cea mai scumpă Cupă Mondială din istorie. Biletul la finala din 19 iulie a ajuns la aproape 11.000 de dolari, de zece ori mai mult decât la turneul din Qatar, de acum patru ani. Cel mai ieftin bilet trece de 4.000 de dolari. Cea mai mare competiție de fotbal din istorie va putea fi urmărită în exclusivitate în România pe Antena 1 şi Antena Play.

de Redactia Observator

la 07.04.2026 , 20:35

Cu aproape 2500 de dolari mai mult, cu atât a sărit preţul la finala de pe 19 iulie. Un bilet la categoria I costă acum aproape 11.000 de dolari. Şi pentru poziţiile secundare microbiştii trebuie să plătească o mică avere  - între 5.000 şi puţin peste 7.000 de dolari.

"Pentru americanul de rând nu e ceva ce să îşi permită. Personal, îmi permit să dau doar 100-200 de dolari pentru un bilet", explică un american.

Inițial, în dosarul lor de candidatură pentru Cupa Mondială, organizatoarele SUA, Canada și Mexic au susținut că biletele pentru finală vor costa maximum 1.550 de dolari. Doar că, o dată cu acest turneu final, FIFA a introdus sistemul de preţ dinamic, care creşte sau scade în funcţie de cerere.

Articolul continuă după reclamă

Sunt peste 500 de milioane de cereri înregistrate până acum, şi FIFA estimează că va vinde 7 milioane de bilete.

Pentru suporterii englezi, patriotismul nu are preț: sunt gata să plătească oricât pentru a-și vedea naționala în finala de pe MetLife Stadium.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Săptămâna trecută, două asociaţii ale suporterilor europeni au reclamat FIFA la Comisia Europeană. Acuză forul de monopol şi lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte stabilirea preţurilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să nu mai mergeţi deloc în vacanţă anul acesta?
Observator » Campionatul Mondial de Fotbal 2026 » Cupa Mondială 2026. Se anunță cea mai scumpă competiție din istorie. Biletele ajung la 11.000 de dolari