Video Direcția Națională Anticorupție redeschide dosarul gropii de gunoi din Pasul Mestecăniș, după dezvăluirile Observator
La doua zile dupa dezvăluirile noastre, DNA anunta ca redeschide dosarul gropii de gunoi din vârf de munte. Dupa difuzarea povestea banilor europeni aruncaţi la groapa de gunoi Mestecăniş, procurorii anunţă, într-un răspuns oficial pentru Observator, că vor să reia ancheta.
Putem spune că este un început de victorie, însă decizia procurorilor trebuie validată de magistrații de la Tribunalul Suceava. Ei trebuie să hotărască pe procedură dacă acest dosar de corupție va fi redeschis sau nu. Vorbim de o groapă de gunoi deschisă în inima muntelui, în inima Bucovinei, o groapă de gunoi care ar afecta în mod direct 100.000 de locuitori din zonă. Localnicii au făcut de-a lungul timpului mai multe plângeri, o parte dintre acestea au fost respinse, însă iată că acum procurorii, după ce în februarie clasaseră dosarul, vor să redeschidă urmărirea penală. Procurori sunt cei care trebuie să demonstreze dacă autoritățile locale au încălcat legea atunci când au decis să ia 7 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru construcția acestui depozit ecologic de deșeuri. În plângerile de la DNA se consemnează că autoritățile locale ar fi prezentat documente false din care reiese că mediul nu ar fi efectuat. Printre acestea, Consiliul Județean Suceava sau Direcția de Sănătate Publică.
Bomba ecologică din Pasul Mestecăniș. Groapă uriașă de gunoi, construită în unul dintre cele mai frumoase locuri ale României
E doar o mică parte din România murdară, pe care o scoatem de sub preş în campaia "După noi, gunoiul". Astăzi, vorbim despre cum ţara noastră a aruncat sute de milioane de euro la gunoi. Am primit bani de la UE ca să înlocuim vechile gropi, bombe ecologice, cu sisteme moderne unde să ne reciclăm deşeurile, numite SMID-uri. Un eşec în jumătate de ţară. Construite prost, construite în vârf de munte sau blocate pur şi simplu în licitaţii, rampele care ar fi trebuit să ne salveze au ajuns să ne îngroape.
Pasul Mestecăniş. Bucovina. Pentru cine are ochi să vadă şi minte să priceapă, e unul dintre cele mai frumoase locuri ale României. Autorităţile locale, în schimb, şi-au imaginat aici o groapă uriaşă de gunoi. Şi au făcut-o.
La început, sătenii au crezut că pe pășunea lor se face o fabrică. Așa li s-a spus, asta au înțeles. Când au realizat că de fapt în inima muntelui se sapă o rană din care va curge într-o zi otravă, au început să se opună. Și să-i arate pericolele: că e absurd să pui gunoiul în pantă, că pe creastă sunt rafale care vor purta mizeria în toată valea, că drumul care duce aici e înzăpezit toată iarna şi terenul riscă să alunece. Că în zonă stau oameni, care vor suferi toată viața.
În plus, ar pune în pericol siguranța feroviară, pentru că la mai puțin de 60 de metri de o cale ferată se va scurge tot levigatul – adică lichidul rezultat din gunoi. Teoretic, tratat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰