Video România se transformă în groapa de gunoi a Europei: "Profită pentru că sunt găuri în legislaţie, proasta activitate a anumitor instituţii ale statului"
Ne scufundăm în gunoaiele altora. Deşeurile ne năpădesc, tone de deşeuri ajung pe apă sau terestru în România. Şi tot ce puteam face este să ne uităm neputincioşi de pe margine. Chiar şi comisarul-şef al gărzii de mediu a fost alungat de la sediul unei societăţi din Olt. În campania Observator - După noi, gunoiul - v-am arătat fotografia reală a României. Şi ce putem schimba împreună.
Portul Murfatlar. O poartă de intrare în ţară a gunoaielor străinilor. Două vase încărcate cu deşeuri metalice, adică peste 1000 de tone de fier. Pe lângă tonele de fier erau şi deşeuri amestecate - plastic, ambalaje din carton, cauciuc, motoare şi baterii.
"Aceste deşeuri încep să verse către Europa de Est, ţinta fiind Romania. Luptăm foarte mult pe graniţa să stopăm importurile ilegale", spune Octavian Berceanu, comisar şef Garda de Mediu.
Cele peste 1000 de tone de deşeuri fuseseră încărcate în Bulgaria, la Vidin. Schema, spun surse Observator ar fi una simplă şi des folosită.
De exemplu, unele firme încearcă să îşi verse gunoiul în România, sub pretextul că fac doar o escală spre destinaţia finală. Încărcătura din portul Murfatlar trebuia să ajungă, potrivit actelor, în Turcia, printr-o firmă din România.
"Era evident că au fost aduse aici ca să rămână aici. Profită pentru că sunt găuri în legislaţie, găuri în organizare, proastă activitate a anumitor instituţiilor ale statului", spune Teodor Niţă, procuror.
Reporterii Observator au sunat la societatea românească din acte. Persoana de contact este cetăţean român, dar cu număr de Bulgaria.
România se transformă în groapa de gunoi a Europei
Îngropaţi în propriile gunoaie, ne transformăm în groapa de gunoi a Europei. "Odată ce ai adus deșeurile în România și le-ai pus într-o balastieră, le-ai astupat cu pământ, de acolo ele devin proprietatea statului român, nu le poate exporta înapoi, nu ai unde să le mai trimiți", mai spune Octavian Berceanu, comisar şef Garda de Mediu.
Iar pentru a pune stop acestor importuri masive, avem nevoie de instituţii de forţă.
"Uitaţi-i cum intră în tupeu, ăştia doi, de la Garda de Mediu, intră şi răstoarnă situaţia. Ăştia sunt. Au intrat în curte aici, le-am zis să dea maşina afară. Au venit ei şi credea că mă intimidează".
Sunt imagini surprinse astăzi la Slatina. Chiar comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu s-a autosesizat la vederea unor nereguli. N-a putut face nimic la faţa locului. A fost dat afară din curtea unei firme din Olt.
"A venit unu cu Duster că e şeful Mediului, până acolo s-a dus. Aici e proprietate privată, se intră cu mandat de percheziţie sau cu ordin de serviciu. A venit că de la Bucureşti şi ce dacă e de la Bucureşti? Se întâmplă vreo problemă? Nu se întâmplă nimic".
"M-am autosesizat vis-a-vis de două locaţii din care ieşea fum pe instalaţiile tehnice am dat peste acest domn foarte nervos. A început să urle şi să ne spună cum îşi bate el joc de instituţiile statului şi ne pune la punct", anunţă Octavian Berceanu, comisar şef Garda de Mediu.
Şi aşa, cu instituţii neputincoase, mormanul de gunoi din ţară tot creşte. Doar în judeţul Constanţa, cea mai mare poartă de intrare a importurilor, au fost întoarse peste 3600 de tone de gunoaie ale altora.
"Dacă acum avem problemele astea, după intrarea în Schengen o să fie nenorocire pentru că circulaţia mărfurilor va fi facilitată, controlul mult diminuat", mai spune Teodor Niţă, procuror.
Fotografia României aţi văzut-o în campania Observator După noi, gunoiul. Doar cu ajutorul vostru putem curăţa gunoaiele şi putem schimba şi legislaţia pentru mai multă autoritate a instituţiilor responsabile. România e la un pas de infrigment din cauza legislaţiei privind deşeurile. Asta înseamnă sănătate şi bani, un preţ pe care îl vom plăti cu toţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰