Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Șeful Gărzii de Mediu, la pas printre grămezile de gunoaie de pe principalele artere din București. ”Investigăm toţi factorii implicaţi”

După noi, gunoiul! Numele campaniei Observator se potriveşte chiar prea bine cu situaţia din Bucureşti. Cele mai importante artere din centrul oraşului sunt pline cu deşeuri neridicate de câteva zile. Nu sunt nici imagini, nici mirosuri prea plăcute atât pentru locuitori cât şi pentru miile de suporteri care sunt aşteptaţi să sosească la Bucureşti pentru Campionatul European de Fotbal.

de Bianca Iacob

la 04.06.2021 , 20:59

Am plecat la pas, pe străzile din Sectorul 1, cu şeful Gărzii de Mediu din Bucureşti. Grămezi de gunoi peste tot. Inclusiv pe Calea Victoriei, în buricul târgului. Viorel Tufeanu, Garda de Mediu: ”Este un disconfort olfactiv generat de depozitarea deseurilor municipale pe stradă și pe trotuar”.

Bianca Iacob, reporter Observator: ”România a început să primească turiști, Euro bate la ușă, doar că noi avem gunoi peste tot”.

Grămezi de gunoaie pe Calea Victoriei

Vezi și

Bianca Iacob, reporter Observator: ”De departe, situația cea mai gravă este pe Calea Victoriei”.

Pe acelaşi subiect

Viorel Tufeanu, Garda de Mediu: ”Da, este și cea mai circulată arteră din București”.

Şi clienţii teraselor se relaxează printre pubele pline ochi şi gunoaiele puse la întâmplare, pe trotuar. Tânăr la terasă: ”Ne deranjează, dar nu avem ce face. Ei nu fac nimic pentru noi. Eu ca sunt tânăr, mă plâng, în primul rând, de gunoi și de autostrăzi”.

Şi câțiva turişti veniţi din Israel sunt deranjaţi de felul în care arată Capitala. Altă zonă, aceeaşi situaţie. Bianca Iacob: ”Suntem la Romană, mormanele de gunoaie sunt scoase în stradă”. Viorel Tufeanu, Garda de Mediu: ”Da, este evident că avem o situaţie care generează disconfort. Investigăm toţi factorii implicaţi”.

Clotilde Armand cere stare de alertă în Sectorul 1

Acum câteva zile, firma care ridică gunoiul a anunţat că a suspendat activitatea pentru că Primăria Sectorului 1 nu a plătit facturile. Clotilde Armand spune că vrea stare de alertă ca să poată rezilia contractul cu firma de salubritate.

Clotilde Armand, edilul Sectorului 1 al Capitalei: ”Toată primăria lucrează la ce este de făcut şi nu este momentul, nu s-a câştigat niciodată un război fără luptă”.

Florin Cîțu, premierul României: ”Gunoaiele din București le-am văzut, am avut o discuție cu Ministrul Mediului și trebuie să începem și mai multe controale. Dacă nu are îndeajuns dl ministru la Corpul de Control, vom trimite de la Guvern”. 

În câteva zile, prefectura Bucureşti va decide dacă va declara stare de alertă. Astfel, se va putea încheia o nouă înţelegere cu alt operator de salubritate. poze sobolani herastrau Capitala mai are o problemă, la fel de gravă, care aşteaptă rezolvare rapidă.

Pentru că anul acesta nu s-a făcut deratizare, mişună peste tot şobolanii. Pozele primite de la telespectatori sunt din Parcul Herăstrău.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » După noi, gunoiul » Șeful Gărzii de Mediu, la pas printre grămezile de gunoaie de pe principalele artere din București. ”Investigăm toţi factorii implicaţi”