Antena Meniu Search
x

Curs valutar

10 milioane de euro pentru fermierii români. Suma va fi dublată de la bugetul de stat şi va urma un al doilea pachet de sprijin UE

Statele membre UE au aprobat azi ajutorul de 10,05 milioane de euro pentru fermierii români, dar va urma un al doilea pachet de sprijin, de 75 de milioane de euro, pentru toate ţările afectate de coridorul de solidaritate cu Ucraina. Ajutorul iniţial a provocat nemulţumiri la Bucureşti. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis în această săptămână că Bruxelles-ul trebuie să ţină cont de sacrificiile imense făcute pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii. Comisia Europeană s-a răzgândit, la "îndemnul" lui Iohannis.

de Redactia Observator

la 30.03.2023 , 17:53

10 milioane de euro pentru fermierii români. Suma va fi dublată de la bugetul de stat şi va urma un al doilea pachet de sprijin UE - Shutterstock

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a confirmat joi că a fost aprobat sprijinul inițial, 10 milioane de euro, pentru fermierii români, adăugând că suma va fi dublată cu bani de la bugetul de stat. De asemenea, el arată că reprezentanții Comisiei Europene lucrează la un nou pachet de sprijin.

"În Comitetul de cereale s-a aprobat cu 22 de voturi "pentru", patru voturi "împotrivă" și o abținere acel sprijin inițial pentru cele trei state, cunoscând în ordine Polonia, Bulgaria și România, pe sumele inițiale. Acum, la Comisia Europeană, se lucrează la un nou pachet de sprijin, folosindu-se noi interpretări, că România a făcut observații la modul de calcul, iar președintele României a intervenit la structurile europene. Acum, la această dată am primit această sumă pe care o dublăm cu suma din bugetul statului", a spus Petre Daea la Antena 3, potrivit Mediafax.

El arată că decizia trebuie să fie publicată în Jurnalul Oficial pentru a continua demersurile pe plan național. "Așteptăm să apară regulamentul în Jurnalul Oficial, în așa fel încât să dăm rădăcină juridică actelor noastre. Se lucrează la un pachet nou de sprijin, având în vedere nevoiele noastre", încheie Daea.

Articolul continuă după reclamă

Pe 24 martie, Comisia Europeană a spus că ia în calcul suplimentarea ajutoarelor destinate fermierilor din prima linie, care permit Ucrainei să-şi exporte cerealele şi produsele agricole, după ce România a prezentat o moţiune în acest sens în cadrul summitului de la Bruxelles.

Pe acelaşi subiect

Comisia Europeană lucrează la un al doilea pachet de ajutor 

Comisia Europeană a început să lucreze la un al doilea pachet de ajutor pentru compensarea pierderilor suferite de fermierii din cinci state membre, inclusiv România, care va fi disponibil în următoarele săptămâni. "Am discutat aseară cu comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, despre problema despăgubirilor ridicole primite de fermierii români afectaţi de importurile de cereale din Ucraina. Pe scurt, am câteva concluzii, care sper să îi ajute şi pe guvernanţi măcar de azi înainte: ajutorul deja decis, de 10 milioane de euro pentru fermierii români, mult mai mic decât ce primesc Polonia şi Bulgaria, nu se mai modifică. Din păcate, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a acţionat prea târziu şi prea neconvingător, abia după ce eu şi alţi europarlamentari am atras atenţia asupra acestei probleme. În urma reacţiilor publice şi a intervenţiei preşedintelui Iohannis la Consiliul European, Comisia Europeană a început să lucreze la un al doilea pachet de ajutor pentru compensarea pierderilor suferite de fermierii din cinci state membre, inclusiv România, care va fi disponibil în următoarele săptămâni", a declarat Dacian Cioloş, citat de Agerpres.

Acesta a insistat, pe de o parte, ca metodologia de calcul să fie modificată, cu mai mult focus pe nivelul importurilor de cereale din Ucraina, astfel încât aceste despăgubiri să se bazeze pe o estimare corectă a situaţiei reale din fiecare stat membru. "Dacă acest element este luat în calcul, compensaţiile pentru fermierii români ar trebui să fie semnificativ mai importante. Având în vedere cele discutate cu comisarul Wojciechowski, le atrag atenţia premierului Ciucă şi preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, lideri ai coaliţiei de guvernare, să găsească rapid o soluţie prin care negocierile pentru următorul pachet de sprijin să nu mai fie conduse de ministrul Petre Daea, astfel încât interesele fermierilor români să fie eficient şi corect reprezentate", a transmis explicat Dacian Cioloş, fost comisar european pentru agricultură.

Comisia Europeană a anunţat săptămâna trecută că doreşte să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, în valoare totală de 56,3 milioane de euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru compensarea "pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase" venite din Ucraina "şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei".

Astfel, a fost propusă alocarea unei sume de 29,5 milioane de euro Poloniei, 16,75 de milioane de euro Bulgariei, iar României 10,05 milioane de euro. În plus, CE autorizează cele trei ţări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat. Fondurile extrem de mici alocate României au adus nemulţumiri în rândul fermierilor care au solicitat un mecanism real de sprijin pentru agricultori, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina.

Petre Daea, supărat pe suma "derizorie"

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, declara pe 21 martie, după reuniunea Consiliului de la Bruxelles că suma de 10 milioane de euro alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina este derizorie, precizând că a cerut comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, reanalizarea formulei de calcul.

"Am susţinut la Consiliu, în discuţia cu comisarul european pe agricultură, că suma este mică pentru România. Este o sumă derizorie. Acesta ne-a explicat constrângerile pe care le are, justificând că decizia Comisiei a fost să acorde doar 56 de milioane de euro din rezerva totală de criză de 450 de milioane de euro. O sumă foarte mică pentru nevoile celor şase ţări, dar din care doar trei au primit. Ungaria, Cehia şi Slovacia nu au primit niciun cent. Deocamdată acestea sunt sumele. Însă eu am solicitat să revizuiască formula de calcul şi s-a convenit că se va analiza împreună cu experţii români stabiliţi încă din data de 26 septembrie 2022, în frunte cu Achim Irimescu de la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană", a precizat Petre Daea.

Oficialul MADR a susţinut că aceasta a fost propunerea discutată pe 20 martie la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, propunere care va fi înaintată celor 27 de state membre pentru aprobare în cadrul unei reuniuni tehnice din 30 martie 2023.

Protest al agricultorilor în faţa Comisiei Europene: Fermierii români merită respect!

O delegaţie a Asociaţiei Forţa Fermierilor (AFF) a ajuns la Bruxelles pentru a trage un semnal de alarmă în faţa Comisiei Europene şi Parlamentului European cu privire la situaţia grea în care se află reprezentanţii sectorului agroalimentar din România.

"Astăzi, 29 martie 2023, delegaţia AFF va afişa un banner în faţa Comisiei Europene pe care este înscris mesajul: "Fermierii Români merită respect!"(Romanian Farmers deserve respect!). A fost ales acest moment deoarece pe 30 martie are loc o întrunire tehnică la nivelul Comisiei Europene pentru a discuta recalcularea ajutorului din bani europeni pe care urmează să îl primească România", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri economice » 10 milioane de euro pentru fermierii români. Suma va fi dublată de la bugetul de stat şi va urma un al doilea pachet de sprijin UE