Antena Meniu Search
x

Curs valutar

5 idei de afaceri simple și profitabile cu care poți da lovitura în 2017

Un business de succes este visul oricărui antreprenor. Iar pentru 2017 se anunță perspective excelente pentru cei deciși să-și pună pe picioare propria afacere.

de Redactia Observator

la 14.12.2016 , 15:55

Un business de succes este visul oricărui antreprenor. Iar pentru 2017 se anunță perspective excelente pentru cei deciși să-și pună pe picioare propria afacere.

Anul 2017 va aduce o perioadă prosperă și favorabilă pentru antreprenorii din mai multe colțuri ale lumii. Iar în România, care a depășit anul acesta așteptările analiștilor și a înregistrat cea mai accelerată creștere economică din Uniunea Europeană, lucrurile vor sta și mai bine.

În contextul în care principalele agenții de rating au avansat România la gradul de mediu proprice pentru investiții, este de așteptat ca mai multe domenii să își ia avântul în 2017. Iată spre ce sectoare ar trebui să te orientezi, dacă ai în plan să te lansezi în afaceri:

Articolul continuă după reclamă

Domeniul investițiilor imobiliare

Pe măsură ce populația și economia sunt în creștere de la an la an, iar corporațiile își extind sediile tot mai mult, nevoia de locuințe și de spații de birouri va crește tot mai mult, scrie Helpforstartup.com. De exemplu, Liviu Tudor, președintele Genesis Development, a dezvoltat clădiri moderne de birouri, dotate la standarde europene, care au ajuns să fie sedii pentru companii multinaționale precum Siemens, Ericsson, HP, Mondelez, UniCredit, Alpha Bank, Infineon, Panasonic sau Accenture.

În condițiile în care tot mai multe companii iau în considerare mutarea sediilor în Europa Centrală și de Est, unde prețurile și taxele sunt mult mai mici decât în partea de Vest, este de așteptat ca România să se numere pe lista statelor preferate. În momentul de față, țara noastră este depășită doar de Polonia și de Croația, în această parte a continentului, însă perspectivele sunt cât se poate de favorabile.

Românii excelează în domeniul IT

Companiile de IT din România sunt recunoscute pentru calitatea serviciilor oferite și pentru pregătirea bună a programatorilor din țara noastră. Numai în ultimul an au apărut sute de start-up-uri în domeniul IT, care au reușit să atragă clienți și să își ia avânt în doar câteva luni. Avantajul acestui sector este dat de multitudinea de servicii pe care le poate oferi: de la customer support, până la crearea și dezvoltarea site-urilor, platformelor online, a aplicațiilor sau a unor programe - există o varietate de activități pe care te poți axa și specializa pentru început.

Magazinele cu materiale de construcții și-au crescut profiturile

Când industria imobiliară se dezvoltă, magazinele cu materiale de construcții reușesc să prospere. Sunt căutate produse la prețuri accesibile, dar nici cei care vând produse de lux nu ies în pierdere. Asta pentru că mulți dintre cei care își deschid baruri, cafenele sau saloane caută materiale cu un design original, care să îi scoată în evidență și să atragă cât mai mulți clienți.

Platformele de e-commerce sunt tot mai căutate

Tot mai mulți oameni își fac acum cumpărăturile online și, dacă ținem cont de rapiditatea cu care s-a răspândit acest fenomen, este ușor de anticipat că acest trend va fi unul crescător și în 2017. Multe afaceri din acest domeniu au devenit extrem de profitabile într-un timp foarte scurt, mai ales că intrarea pe piață nu cere multe resurse, ci doar orientarea spre o zonă ușor accesibilă și în care cererea să fie mare.

Creșterea și comercializarea produselor bio, o afacere de viitor

Tot mai multe scandaluri și suspiciuni au planat în ultimii ani asupra felului în care sunt crescute legumele și păsările, iar încrederea consumatorilor în produsele care sunt crescute artificial a scăzut considerabil. De aceea, tot mai mulți oameni au început să își cumpere alimentele de la săteni sau să și le cultive în grădinile proprii. În ceea ce privește produsele bio, acestea sunt tot mai vândute, în ciuda prețurilor semnificativ mai mari. Preocuparea oamenilor pentru cât de sănătoase sunt alimentele pe care le cumpără va continua și în următorii ani, iar afacerile care produc și distribuie produse de încredere vor reuși să prospere.

În oricare dintre aceste domenii, un antreprenor conștiincios și muncitor ar putea da lovitura încă din primii ani și și-ar putea amortiza investițiile mai repede decât până acum. 2017 va fi un an prosper pentru cei care vor ști să profite de starea bună a economiei și de beneficiile pe care le au tinerii antreprenori, așa că este cel mai bun moment pentru a lua o decizie importantă legată de viitorul tău.

Sursă foto: Shutterstock, Copyright: mangostock

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » 5 idei de afaceri simple și profitabile cu care poți da lovitura în 2017