Acțiunile companiilor din energie au tras Bursa de Valori București în jos. Ședința de joi a început pe roșu
Bursa de Valori București a început ședința de joi pe roșu. Principalii indici au înregistrat scăderi după primele 30 de minute de tranzacționare, iar rulajul a ajuns la aproape 12 milioane de lei. Indicele BET, care urmărește evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a pierdut 0,87%.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, cu un rulaj de 11,96 milioane de lei (2,3 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor, potrivit Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,87%, iar indicele BET-Plus, care reflectă evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna un declin de 0,86%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,82% din valoare, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK a coborât cu 0,28%.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor, era pe minus cu 0,02%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o scădere cu 0,98%.
În schimb, indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,12%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor erau înregistrate de Intercapital SBITOP TR UCITS ETF (+3,75%), Patria Bank (+3,32%) şi Erste Group Bank AG (+2,55%).
Pe de altă parte, în scădere se aflau acţiunile SSIF BRK Financial Group (-2,22%), IAR (-1,55%) şi Rompetrol Rafinare (-1,16%).
