Afacerea care a explodat în această perioadă, chiar dacă preţurile au crescut cu 30%. Comenzile sunt şi de 10 ori mai mari
Astăzi de Dragobetele florarii sunt pregătiţi, s-au aprovizionat de la producători cu zeci de soiuri şi au început să pregătească şi primele buchete. Cei care doresc să ofere aranjamente speciale persoanelor dragi trebuie să ştie că în această perioadă a anului, preţurile au crescut cu până la 30%.
De la marginea oraşului Sibiu, sute de mii de flori se întrec în miresme şi culori. În prag de primăvară, cele mai căutate sunt zambilele şi lalele, iar special pentru ziua de Dragobete, producătorii livrează în toată ţara.
Producător: De doi ani de zile am dat drumu şi am devenit cunoscuţi, iar din ce în ce mai mult, oamenii sunt mai ocupaţi şi doresc să le vină acasă direct, să nu se mai deplaseze. Zambilele, în acest sezon, sunt oarecum vedetele.
Micile gesturi de apreciere pentru persoanele iubite ne costă cu aproximativ 30% mai mult în această perioadă a anului. Chiar şi aşa, comenzile sunt şi de zece ori mai mari, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele.
Preţurile au crescut cu 30%
- Afacerea cu care Anișoara și Carmen fac bani frumoși de 1 Martie. Au învățat meșteșugul de la bunicile lor
- "M-au învățat că viața înseamnă tot ceea ce pui în ea". Cum a ajuns un barman din UK, plătit cu 5,70 $ pe...
- Afacerea de succes deschisă de Olivia la doar 18 ani. A dat lovitura în timp ce mergea şi la facultate, în UK:...
Dan Vasile, florar: Zambila de exemplu, este între 5,54 la cei care iau mii de bucăţi, iar la persoane fizice, la bucată ajunge la 7 lei, 7,5 lei. Laleaua e un pic mai scumpă, sunt trei lalele la un ghiveci, cam cu un leu mai scumpă.
Opriţa Crina, producător de flori: În fiecare an, se scumpeşte puţin, dar şi costurile sunt pe măsură, iar atunci costurile sunt bune.
Cei care au vrut flori mai speciale, au dat o fugă chiar ei în sere, iar deplasarea a meritat pe deplin.
Client: Am cumpărat nişte lalele care le pun în curte ca să fie toate culorile.08.31 /TAIE/ 08.47 Sunt mai bune aceea venim.
După data de opt martie, producătorii de flori vor scoate pe piaţă şi muşcatele.
Se lucrează la foc continuu pentru cele mai frumoase buchete
În această florărie din Deva, designerii lucrează la foc continuu ca să pregătească cele mai frumoase buchete pentru domnii care vor să-şi surprindă iubitele sau soţiile.
Mihaela Cutinici, floral: Foarte mulţi băieţi tineri şi cei trecuţi cam de vârsta a doua, a treia ţin cont de sărbătoare şi iau foarte multe buchete consistente.
Un gest care astăzi, de Dragobete, aduce un zâmbet pe chipul doamnelor.
Femeie: Orice floare e bine venită, chiar şi la ghiveci, că rezistă mult mai mult decât cele tăiate. Deci orice floare contează pentru o doamnă.
În această perioadă, cele mai căutate sunt aranjamentele florale, completate cu mesaje romantice sau decorate cu inimioare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰