Antena Meniu Search
x

Apneea în somn: modalități de diagnosticare și de tratament

Apneea în somn (SAS) este o afecțiune caracterizată prin pauze respiratorii repetate și frecvente în timpul somnului.

- pexels.com

Apneea în somn (SAS) este o afecțiune caracterizată prin pauze respiratorii repetate și frecvente în timpul somnului, care apare atât la bărbați, cât și la femei. Durata opririi fluxului de aer variaza, minimul considerat a se incadra in SAS este de 10 secunde, iar numărul episoadelor apneice trebuie sa fie mai mare de 10 in timpul somnului somn.

Această afecțiune prezintă  mai multe grade de gravitate (ușoară, moderată, severă), în funcție de durata și frecvența episoadelor de apnee sau bradipnee (rărire anormală a mișcărilor respiratorii). În ceea ce privește modalitățile de diagnosticare apnee, se folosește poligrafia respiratorie. Aparatul utilizat se numește poligraf. Acest dispozitiv special monitorizează respirația pacientului în timpul somnului și înregistrează întreruperile acesteia. Pe lângă respirație, mai sunt analizați și alți parametri precum pulsul, poziția corpului și saturația de oxigen.

Diagnosticare apnee în somn

Poligrafia respiratorie reprezintă una dintre cele mai avantajoase metode de diagnostic deoarece oferă posibilitatea efectuării în condiții de ambulatoriu, adică fără a fi nevoie de un laborator de somn specializat, iar costul este accesibil. Investigația se face pe timpul nopții, la domiciliul pacientului. Printre avantaje se numără și faptul că aparatul se montează ușor și nu îi produce pacientului niciun fel de disconfort. Rezultatele sunt interpretate de un medic specialist, care identifică tipul de apnee, dar și gradul de severitate a acesteia.

Ca dezavantaj ar putea fi menționat absența EEG și a certitudinii că pacientul doarme în momentele înregistrării. Asta face uneori dificil de corelat tulburările respiratorii cu stadiile somnului.

Tratamentul apneei în somn

Tratarea sindromului de apnee în somn este posibilă cu ajutorul unor aparate speciale numite Auto CPAP sau CPAP (Continous Positive Airway Pressure, tradus ventilația continuă cu presiune pozitivă).  CPAP presupune insuflarea de aer cu presiune cu ajutorul unei interfețe - care poate fi o mască nazală sau facială, cuplată la un aparat cu rol de compresor. Presiunea pozitivă eliberată în timpul inspirului și expirului menține deschis lumenul faringian, ducând la suprimarea apneelor, hipopneilor, sforăiturilor și a consecințelor acestora. Trebuie menționat că pentru alegerea aparaturii și măștii potrivite pacientului supus testării, este necesară încă o noapte de investigații, în care se montează poligrafului și un aparat de tratament (APAP) pentru realizarea titrării poligrafice. Există și situații mai speciale, de exemplu atunci când pacientul necesită în inspir o presiune mai mare decât în expir. În acest caz se folosește sistemul BIPAP, care asigură IPAP (presiune în inspir) și un EPAP (presiune în expir).

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri economice » Apneea în somn: modalități de diagnosticare și de tratament