Bolojan: Guvernul pregătește lista companiilor de stat care vor fi închise. CFR Marfă, printre "găurile negre"
Premierul Ilie Bolojan anunță că Guvernul va prezenta săptămâna viitoare lista companiilor de stat cu pierderi cronice care urmează să fie lichidate, descriindu-le drept "găuri negre" pentru bugetul public. CFR Marfă se va număra printre societățile vizate, a precizat șeful Executivului.
Ilie Bolojan a amintit că România riscă să piardă sute de milioane de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă dacă nu rezolvă problema numirilor transparente şi pe bază de profesionalism la conducerea companiilor de stat, potrivit News.ro.
"Avem aproape 50 de companii, încă, în care nu sunt respectate procedurile de desemnare a conducerii acestora după legislaţia care este acceptată de Uniunea Europeană, transparenţă şi aşa mai departe. Aici lucrăm pe două componente: pe de o parte, pentru ca în companiile unde sunt pierderi cronice, unde pasivul este mult mai mare decât activul, să finalizăm procedurile de lichidare, deci aceste companii care sunt, de fapt, o gaură neagră (...) companiile de stat trebuie lichidate, o parte dintre ele, şi în aceste zile definitivăm lista, săptămâna viitoare se va comunica lista pe care Guvernul va lucra într-o primă etapă pentru lichidarea acestora. De asemenea, am cerut tuturor ministerelor o etapizare şi o programare cât se poate de clară cu finalizarea acestor proceduri de selectarea conducerii în aşa fel încât să îndeplinim acest jalon", a afirmat Ilie Bolojan.
Şeful Guvernului a susţinut că problema României în ceea ce priveşte conducerea companiilor statului nu este legată de îndeplinirea condiţionărilor care vin din partea forurilor europene, ci "problema este una de fond".
"Ţara asta are o bună parte din activele ei administrate de companii de stat. Gândiţi-vă că, dacă sistemul nostru hidroenergetic este administrat bine, ţara asta are o sursă de energie ieftină, o sursă de energie constantă. Gândiţi-vă că transportul de gaze, exploatarea de gaze, transportul de electricitate, căile ferate, compania de drumuri, practic o bună parte din economia românească este în administrarea companiilor de stat. De modul în care se exercită această administrare, mai bine sau mai rău, depind veniturile pe care le încasează ţara noastră, depinde calitatea serviciilor pe care aceste companii le oferă sau preţul la care cetăţenii au acces la aceste servicii. Gândiţi-vă că preţul la electricitate este determinat într-o măsură importantă de producătorii de stat din energie. Şi atunci, cu cât aceste companii sunt administrate mai bine, cu atâta serviciile pe care le oferă sunt mai bune. Şi pentru mine este o prioritate să punem presiune pe toate conducerile acestor companii să-şi facă datoria şi să livreze performanţă. Şi asta a fost ceea ce am făcut în această perioadă. Dar nu-i atât de simplu, pentru că unii sunt cu diferite contracte de management în care, din păcate, nu au condiţii care să-i stimuleze să facă performanţă, în care au multe drepturi şi puţine obligaţii", a argumentat prim-ministrul.
În ceea ce priveşte plângerea penală pe care ministrul Economiei, Radu Miruţă, a anunţat că a făcut-o cu privire la compania Romarm, premierul crede că ministrul "are suficiente elemente clare în momentul în care a declanşat o astfel de sesizare".
"Nu am toate datele, dar înseamnă că ceva acolo nu a fost în regulă, inclusiv modul în care au fost făcute aceste selecţii nu este în regulă, trebuie să existe o răspundere pentru asta, dacă, într-adevăr, s-a încălcat legea", a adăugat Ilie Bolojan.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰