Care sunt preţurile la carburanţi pe 20 mai. Au crescut cu 10 bani pe litru
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că miercuri, 20 mai 2026, preţurile la carburanţi sunt în creştere, faţă de cele afişate în ziua precedentă.
Concret, conform specialiştilor, înregistrăm o creştere a preţurilor la benzină şi la motorină cu 10 bani pe litru. Asta înseamnă, de exemplu, că un litru de benzină standard a ajuns să coste între 9,22 şi 9,28 lei, iar un litru de benzină premium a ajuns să coste între 9,7 şi 9,99 lei.
De asemenea, un litru de motorină standard a ajuns să coste între 9,63 şi 9,74 lei, iar un litru de motorină premium a ajuns să coste între 10,4 şi 10,56 lei.
Nu în ultimul rând trebuie precizat că preţul pentru un litru de GPL se menţine constant undeva la 4,39 lei.
Unde găsim cea mai ieftină benzină şi cea mai ieftină motorină din România
Pentru că preţurile la benzină şi la motorină au explodat, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, este clar că un număr tot mai mare de români caută să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi la un cost cât mai mic.
Pentru 20 mai trebuie precizat că cele mai mici preţuri la carburanţi le găsim în judeţul Mureş, unde există companii care comercializează litrul de benzină cu 8,95 lei şi litrul de motorină cu 9,59 lei.
La nivel de mari oraşe remarcăm că există companii din Bucureşti care vând litrul de benzină cu 9,14 lei şi litrul de motorină cu 9,59 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
