Video Preţurile la fast-fooduri au ajuns ca la restaurante. Burgerii şi shaormele, în topul comenzilor
Preţurile la fast food au ajuns aproape la nivelul celor din restaurantele clasice, însă românii nu-şi pun pofta-n cui. Burgerii și shaorma rămân în topul preferințelor, chiar dacă în ultimii ani s-au scumpit cu peste 30%. Mulţi consideră fast food-ul încă o variantă accesibilă, dar economiştii îi contrazic şi avertizează că acest obicei poate deveni o capcană financiară.
Cu de toate, dar tot mai piperat la preț. Regina fast food-ului nu a fost ocolită de inflație. Plătim acum la şaormerie cât la restaurant, pentru un meniu de prânz. Unul dintre cele mai iubite produse rămâne de departe lipia de pui cu de toate şi nu e de mirare, având în vedere că mâncăm câte una la trei secunde ne arată statisticile. Acum 4 ani, plăteam aici 30 de lei pe o lipie de pui, acum plătim 40 de lei, dar dacă vom cumpăra şi o băutură şi un desert, vom plăti pe un meniu aproximativ 60 de lei.
Patronii se adaptează rapid noilor obiceiuri de consum
Iar pe platformele de livrare, dăm şi dublu faţă de anii trecuţi, din cauza comisioanelor. Şi la pizzerii mai adăugăm, în funcţie de sortiment, până la 15 lei. La fel şi la un meniu cu aripioare sau burgeri. Chiar şi mai scumpe, mulţi continuă să le mănânce cu aceeaşi poftă şi poate mai des ca înainte. "Să-şi facă această socoteală pe un an de zile să vadă câţi bani se duc pe şaorme de 35 de lei sau pe burgeri de 40 de lei. Toate aceste cheltuieli mici dacă sunt dese, e un impact mare pe bugetul personal pentru că devine un stil de viaţă", a declarat Adrian Asoltanie, consultant financiar.
Unul dintre cele mai mari lanțuri de fast food din Capitală și-a dublat cifra de afaceri anul trecut, în timp ce restaurantele clasice au raportat scăderi de consum de până la 40%. Tot în 2025, mai multe fast fooduri internaţionale au intrat pe piaţa românească, semn că românii vor diversitate pentru astfel de produse. "S-a investit foarte mult în partea de tehnologie şi automatizare. Am vrut în locaţii să fie procese cu cât mai puţină intervenţie umană şi să optimizăm cât mai mult pentru piaţa de delivery. În momentul de faţă, peste 60% din cifra de afaceri vine din platforme", a declarat Eric Bartha, specialist investiţii lanţ de şaormerii.
Patronii se adaptează rapid noilor obiceiuri de consum: mâncare rapidă, accesibilă și livrată cât mai ușor. "Clientul este foarte pretenţios, timpul s-a comprimat. Ieşim către piaţă cu o linie de produse uşor accesibile pentru diferite categorii de consumatori diferiţi pe care i-am identificat. Elevi, studenţi, dacă ne uităm la zona de livrare avem o altă abordare unde preţurile trebuie să fie corecte", a declarat Cornel Păduraru, reprezentant lanţ de şaormerii. Datele arată că aproximativ un sfert din bugetul alimentar al românilor se duce pe fast food.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
