Antena Meniu Search
x

Casa Verde Fotovoltaice 2023. Înscrierile pentru persoanele fizice s-au încheiat. Câţi români şi-au depus dosarele

Înscrierile pentru Regiunea Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice, ultima etapă din cadru, acestui program pentru persoane fizice, s-au încheiat. Bugetul de 200.480.000 de lei alocat a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 10.024 de persoane. Urmează înscrierile în cadrul programului pentru unităţile de cult, din 27 iunie.

de Redactia Observator

la 22.06.2023, 21:32

Casa Verde Fotovoltaice 2023. Înscrierile pentru persoanele fizice s-au încheiat. Câţi români şi-au depus dosarele
Casa Verde Fotovoltaice 2023. Înscrierile pentru persoanele fizice s-au încheiat. Câţi români şi-au depus dosarele - Shutterstock

"Astăzi, 22 iunie 2023, ora: 10.00, a demarat ultima sesiune de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Vest - judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş", anunţă joi Administraţia Fondului de Mediu.

Bugetul de 200.480.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 10.024 de persoane fizice.

Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat

"Astăzi s-a încheiat înscrierea cu succes a 86.625 de persoane fizice în aplicaţia informatică a Programului Casa Verde Fotovoltaice, care au rezervat integral bugetul de 1.732.500.000 lei. Din 27 iunie va urma înscrierea a 875 de unităţi de cult pentru un buget de 17.500.000 lei", a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculaescu.

Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat.

În perioada 27 - 29 iunie 2023 urmează înscrierile în cadrul programului pentru unităţile de cult.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri economice » Casa Verde Fotovoltaice 2023. Înscrierile pentru persoanele fizice s-au încheiat. Câţi români şi-au depus dosarele