Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât a ajuns să coste bancnota de 20 de lei. Românii o vând pe bani grei colecţionarilor

Bancnota de 20 de lei, prima din istoria modernă care are chipul unei femei pe ea, devine tot mai scumpă şi la vedere, şi la preţ. Mulţi o consideră raritate şi o ţin la păstrare acasă ori o vând colecţionarilor cu mii de lei. În paralel, comercianţii se plâng şi că este criză de monede. Abia au cu se să mai dea restul, spun ei. 

de Ingrid Tîrziu

la 15.10.2024 , 19:49

Cea mai scumpă bancnotă de 20 de lei se vinde cu 5.800 de lei. 

"Sunt rare pentru că le păstrează acasă, nu sunt în circulaţie şi asta îţi dă impresia că le găseşti rar şi atunci când o găseşti o pui deoparte ceea ce creează raritate pentru alţii. Colecţionezi bancnote care au o raritate foarte mare, care au o valoare investiţională foarte mare" spune Adrian Asoltanie, consultant financiar.

Oamenii păstrează bancnotele de 20 de lei şi speră să se îmbogăţească din vânzarea lor

Vezi și

Bancnota cu Ecaterina Teodoroiu, tânăra care a luptat şi a murit în Primul Război Mondial, a fost lansată acum trei ani. Banca Naţională a pus în circulaţie 40 de milioane de exemplare, dar puţini români o folosesc - unii aşteaptă se îmbogăţească din vânzarea ei. 

Pe acelaşi subiect

"În ultima perioadă a fost o nebunie în care unii dintre ei au început să dea drumul la bancnote şi observ inclusiv la colegele din magazin că atunci când primesc una, li se pare că au primit ceva deosebit. Probabil că da, o păcăleală care circulă pe net îi face pe oameni să se gândească că s-ar putea să câştige ceva bani", spune Cătălin Scarlat, proprietarul unui supermarket.

În paralel, comercianţii se plâng şi că nu mai au monede să dea rest.

"Moneda aproape că n-o găsim pe piaţă. Suntem obligaţi să căutăm firme care gestionează tonomate de cafea, aparate care vând diverse chestii cu fise şi să-i rugăm să ne aducă moneda, pentru că băncile nu ne pot oferi atâta monedă câtă avem noi nevoie şi dacă ne oferă, ne oferă contracost, contra unui comision de schimb. Cerem 10.000 de lei monedă şi primim 9800", spune Feliciu Paraschiv, preşedintee Asociaţiei Comercianţilor Mici şi Mijlocii.

Banca Naţională a emis monede cu patru valori. Mulţi comercianţi se plâng că aproape nimeni nu mai plăteşte cu cele de un ban şi cinci bani, iar fisele de 10 şi 50 de bani sunt rarităţi.

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Întrebarea zilei
Aţi văzut în magazine produse cu etichete care indică un gramaj mai mic?
Observator » Ştiri economice » Cât a ajuns să coste bancnota de 20 de lei. Românii o vând pe bani grei colecţionarilor