Video Cel mai scump Crăciun din ultimii 20 de ani. Oferte la suta de grame pentru şorici, cârnaţi sau cozonac
Crăciun la suta de grame. Sau câte puţin din toate. Aşa vor arăta sărbătorile pentru mulţi dintre români. Ca să nu-şi piardă clienţii, comercianţii aleg să afişeze preţurile alimentelor la suta de grame. Mai ales că produsele tradiţionale, de nelipsit de pe masa de Crăciun, s-au scumpit cu până la 50%. 20% dintre români vor avea un buget mai mic şi în acest an pentru cumpărăturile de sărbători.
Românii vor avea parte de cel mai scump Crăciun din ultimii 20 de ani, estimează analiştii. Numai în septembrie, preţurile alimentelor au urcat vertiginos: de la legume şi fructe, până la carne şi lactate. Iar asta se vede cel mai bine în sacoşele de cumpărături aproape goale din piaţă.
Cât costă produsele de Crăciun
Întrebaţi ce au cumpărat, oamenii răspund: "O bucăţică de, o bucăţică de ficat adică câte un kg ca să fac şi eu o tobă. Pentru noi, pensionarii, e foarte scump", sau "Păi ce să aleg, ceafă de porc, pulpă, din toate câte puţin. Iau un kg două, depinde câte persoane suntem".
Aşa că vânzătorii din pieţe şi supermarketuri s-au adaptat vremurilor, de frică să nu rămână cu marfa în galantare.
- Cresc veniturile, dar cresc şi cheltuielile. Ce scumpiri îi aşteaptă pe români de la 1 ianuarie 2025
- Deficitul comercial al României a crescut cu 17,2%, în primele 10 luni ale anului
- În ce condiții va putea ANAF să pună poprire pe asigurările de viață sau investițiile financiare
- Femeia din Brazilia care și-a ucis aproape toată familia cu un tort otrăvit s-a spânzurat în închisoare
- Lassie a fugit de acasă de Crăciun, speriată de petarde. Căţeluşa a fost găsită după aproape două luni de...
Specialiştii financiari spun că în timp ce puterea de cumpărare a scăzut din ce în ce mai mult pe fondul inflaţiei, produsele alimentare în schimb, cele realizate tradiţional, s-au scumpit până la 50% în utimii 2 ani. Comercianţii preferă acum să afişeze preţurile la suta de grame pentru a nu-i pierde pe clienţi.
"Într-un fel ne ajută pentru că mintea noastră funcţionează mult pe emoţie. Iniţial îi dă senzaţia de potenţialitate, de supravieţuire, că pot cumpăra acele lucruri, ulterior când trebuie să plătească realizează că preţurile sunt extraordinar de mari", spune Corina Pop, psiholog.
Anul acesta, pe lista produselor de nelipsit de pe masa de sărbătoare, cu oferte la suta de grame, găsim şoricul, cozonacii, brânza de casă şi cârnaţii tradiţionali. "Mulţi dintre români se vor bucura de sărbători, probabil, uitându-se pe Facebook sau pe TikTok la bunătăţile, la bradul şi la atmosfera de Crăciun postate de prieteni. Preţurile alimentelor, în general, dar mai ales a specialităţilor culinare, au crescut spectaculos, iar o masă clasică de Crăciun, cu toate bunătăţile, trece de câteva sute de lei", spune Adrian Negrescu, analist economic.
Motiv pentru care aproape 40% dintre români vor să înceapă cumpărăturile pentru Crăciun mai devreme, pentru a eșalona cheltuielile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰