Video Cine sunt pensionarii care vor primi peste 1.000 de euro în plus din ianuarie 2023
E oficial! Pensiile românilor cresc de la începutul anului viitor. După ce s-au vehiculat în spaţiul public o mulţime de scenarii, Coaliţia de guvernare a decis o majorare cu puţin peste 12 procente. Aproape trei milioane de vârstnici vor primi în plus până în 200 de lei. O sumă infimă spun ei, în faţa tăvălugului scumpirilor. Analiştii atrag atenţia că aceeaşi măsură aduce în schimb unor pensionari chiar şi o mie de euro mai mult.
Din ianuarie 2023, vârstnicii vor primi bani în plus la pensie
Pensiile vor creşte cu 12.5% pentru cei 4,7 milioane de pensionari. Asta înseamnă că punctul de pensie va ajunge de la 1.586 de lei la 1.784 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 198 de lei.
Nicolae Ciucă, premierul României: Decizia este sustenabilă, sunt bani, nu am luat decizia până ce nu am avut fiecare bănuţ în faţă.
Pentru pensionari însă, vestea nu e chiar cea pe care au aşteptat-o.
- Pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi ajutoare financiare, pe lângă creşterea pensiilor cu...
- "Este sensul vieții mele". La 61 de ani, doamna Daniela lucrează cot la cot cu salvatorii de la ISU. După două...
- Cum îşi apără veteranii pensiile militare, în medie de 3.500 de lei, pe care UE le consideră speciale....
Reporter: Câţi bani ar urma să primiţi în plus?
Pensionar: 150 de lei. Ce să faci cu 150 de lei? N-avem nicio şansă să acoperim vreo cheltuială.
Pensionar: E bătaie de joc. E bătaie de joc pe banii noştri.
Pensionar: 40 de ani de muncă, pentru 10 milioane pensie.
Reporter: Ce faceţi cu 200 de lei?
Pensionar: Nici nu ieşi afară din casă.
Pensionar: Alta-i să măreşti cu 12,5% la 2.000 şi alta e să măreşti la o pensie de 4-5 mii de lei.
Pensionar: Nu acoperă rata inflaţiei. Problema e că rata inflaţiei cred că depăşeşte 25%. Te duci să cumperi un pachet de unt. Era 7 lei, acum a ajuns până la 20 de lei. Te duci să cumperi un kg de carne. De la 18 lei, e 23 de lei.
Adrian Negrescu, analist economic: E o ştire ca la radio. Pensiile nu cresc în România, scad, raportat la inflaţia semnificativă pe care o simt pensionarii. Pensionarii pierd bani în 2023 pentru că statul n-a găsit soluţiile eficiente pentru a le proteja puterea de cumpărare.
Cei care au pensii sub 3.000 de lei vor primi şi ajutoare de la stat
Guvernul le va da 1.000 de lei, în două tranşe, celor 2,3 milioane de pensionari care câştigă sub 1.500 de lei. 950 de mii de vârstnici care au pensia între 1.501 şi 2.000 de lei vor încasa un sprijin de 800 de lei. În fine, 600 de lei vor intra în conturile a peste un milion de pensionari care au venituri lunare între 2001 şi 3.000 de lei.
Daniel Baciu, preşedinte Casa Naţională de Pensii: Se preconizează să fie dată la începutul o primă tranşă. Ar trebui să se încadreze în acea anvelopă de 17,5 mliarde de lei, care include majorarea cu 12,5, cât şi aceste ajutoare financiare acordate acestor persoane vulnerabile.
Adrian Negrescu, analist economic: Statul dă pensionarilor cu o mână şi le ia cu două. Mai întâi le creşte pensiile, cu 12,5%, iar apoi le aplică ajutoarele. ajutoare la nişte plafoane de pensii. Dacă tu depăşeşti plafonul, ca urmare a creşterii pensiilor, nu mai primeşti acel ajutor.
Pe lângă aceste ajutoare, s-a decis ca în 2023 să fie acordate în continuare voucherele pentru alimente. În plus, pensionarii vor primi şi un ajutor pentru a-şi plăti facturile.
Nicolae Ciucă, premierul României: A fost decisă măsura pentru energie, astfel încât anul viitor, în două tranşe, 1.400 de lei vor fi asiguraţi pentru toţi pensionarii care au pensii mai mici de două mii de lei şi vârsta mai mare de 60 de ani.
În România, cea mai mare pensie bazată pe contributivitate depăşeşte 50 de mii de lei. Asta înseamnă că o creştere de 12,5% a punctului de pensie îi va aduce în plus pensionarului 6.250 de lei. Comparativ cu cei 125 de lei pe care îi vor primi cei cu pensia minimă de 1.000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰