Ciprian Ciucu, despre planul STB de redresare financiară: "Par să fie doar primii paşi în direcţia corectă"
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat că a văzut planul de redresare financiară al STB şi a declarat că "pare" să fie "doar nişte primi paşi făcuţi în direcţia corectă''.
''În urma faptului că am atras atenţia cu privire la situaţia financiară dezastruoasă a STB, managementul companiei de transport public vine cu un set de măsuri care să ducă pe parcursul acestui an la diminuarea pierderilor financiare. Acestea au fost votate în Consiliul de Administraţie al STB (...). Le voi analiza temeinic. La o primă lectură, acestea par doar nişte primi paşi făcuţi în direcţia corectă. Dacă sunt suficienţi sau nu, îmi voi da seama după ce voi analiza impactul financiar cumulat. E bine măcar că au inclus şi 'reducerea funcţiilor de conducere cu minimum 30% şi a directorilor cu 50%'. Cred că este loc de mai mult'', a scris primarul general vineri pe Facebook.
Oricum, adaugă Ciprian Ciucu, măsurile STB nu sunt suficiente fără ca ADITPBI (entitatea căreia Consiliul General i-a dat dreptul de a decide totul în ceea ce priveşte transportul public local de suprafaţă din Bucureşti şi Ilfov) să vină, la rândul ei, cu măsuri de optimizare a costurilor.
''De exemplu, transportul care deserveşte inclusiv localităţi din judeţul Ilfov costă Primăria Municipiului Bucureşti circa 230 de milioane de lei pe an! Această entitate a fost înfiinţată iniţial cu 60 de angajaţi şi a ajuns la circa 200. Inclusiv aici este nevoie de reorganizare şi restructurări'', a susţinut primarul general.
El a precizat că, dacă măsurile propuse nu sunt suficiente, va veni el cu propuneri suplimentare.
''Voi lua în calcul măsurile propuse de către conducerea STB, pe cele pe care încă le aştept de la ADITPBI şi, dacă nu sunt suficiente, voi veni şi eu cu propuneri suplimentare. Cer conducerii STB să facă public documentul care a fost votat ieri în Consiliul de Administraţie al STB şi să dea drumul la discuţii cu sindicatele. Transparenţa este esenţială pentru succesul întregului demers. Este bine că şoferii, vatmanii şi muncitorii nu vor fi afectaţi, iar disponibilizările vor fi făcute doar la nivelul angajaţilor suport, cei TESA, din birouri'', mai arată Ciucu.
Ciucu: STB consumă cât o primărie de sector
Primarul Ciprian Ciucu declara, în urmă cu câteva zile, că bugetul mediu al sectoarelor din Bucureşti este de cca. 2,7 - 3 miliarde de lei. "STB consumă cât o primărie de sector. Sectorul 7..."
"Pentru că PSD/Piedone/AUR au respins auditul pe care l-am cerut, compensez prin a lucra eu personal pe datele lor, asa cum le primesc. Ghinion, vorba clasicului, am suficientă experienţă profesională (inclusiv în evaluari) pentru a analiza datele pe care reuşesc să pun mâna. Vor urma noi întâlniri cu conducerea STB, cu sindicatele, apoi va trebui să agreăm un plan de restructurare/reechilibrare bugetară. Revin cu detalii zilele următoare", anunţa primarul general.
Acesta preciza că va veni cu o soluţie, dar va fi important să fie susţinută şi de către Consiliul General. "Vă reamintesc ca STB are Consiliul de Administraţie propriu, desemnat de membri ai Consiliului General! Ce face acel CA în afară de a încasa indemnizaţii?!?", se întreba primarul general.
Ciucu a vorbit în repetate rânduri de datoriile STB
Ciprian Ciucu a vorbit în repetate rânduri de datoriile STB, i-a asigurat pe şoferi, pe vatmani şi pe muncitori că nu vor fi concediaţi şi că nu li se vor reduce salariile. "Pentru voi vreau să salvez compania. De voi este nevoie ca să se învârtă roata, nu de o sută de şefi şi şefuleţi! Voi sunteţi cei care plecaţi la serviciu la 3 dimineaţa pe cel ami năpraznic ger. Aveţi tot respectul meu", afirma Ciucu.
Potrivit primarului, situaţia dezastruoasă a STB se datorează faptului că managementul companiei a continuat ani la rând să angajeze personal TESA, motiv pentru care salariile au rămas aceleaşi de foarte multă vreme.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰