STB anunţă un plan de redresare financiară. Compania a ajuns la datorii de 1,6 miliarde de lei
Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă un plan pentru redresare financiară, ce va fi implementat pe parcursul acestui an, după ce datoriile sale au ajuns la 1,6 miliarde de lei.
Planul, care cuprinde 12 măsuri, are ca scop stabilizarea societăţii, fără a afecta transportul public din Capitală.
Potrivit unui comunicat al companiei, transmis vineri, planul de măsuri al managementului STB a fost aprobat de Consiliul de Administraţie, iar printre principalele prevederi se numără: reducerea posturilor de conducere, cu procente cuprinse între 30% şi 50%, reducerea temporară a săptămânii de lucru pentru conducere şi personalul TESA, stoparea angajărilor şi actualizarea tarifelor, programe de plecări voluntare, tăierea orelor suplimentare şi eşalonarea datoriilor, inclusiv a celor către ANAF.
"Măsurile propuse urmăresc reducerea cheltuielilor, creşterea veniturilor şi consolidarea sustenabilităţii financiare, fără întreruperea serviciului public de transport. STB se confruntă cu un deficit de lichidităţi, cu obligaţii fiscale foarte mari, de 1,6 miliarde de lei, care pun presiune pe bugetul local. Implementarea lor va fi realizată cu consultarea partenerilor sociali şi cu respectarea cadrului legal. Situaţia companiei nu este una uşoară. În ultimele luni am lucrat intens, am analizat mii de variante şi am purtat numeroase discuţii pentru a identifica soluţii complementare care să repună societatea pe picioare şi să protejeze pe termen lung locurile de muncă. Responsabilitatea noastră este să păstrăm transportul public funcţional şi accesibil, iar acest plan urmăreşte stabilizarea companiei şi crearea unei baze sustenabile pentru viitor. Ne dorim ca toţi colegii care îşi asumă direcţia de modernizare şi eficientizare a companiei să se regăsească în acest parcurs şi să construim împreună viitorul STB", a declarat directorul general al companiei, Andrei Dinculescu - Bighea.
Potrivit sursei citate, prima măsură vizează reducerea funcţiilor de conducere cu minimum 30% şi a directorilor cu 50%, de unde se va face o economie de circa 400.000 lei pe lună.
De asemenea, se are în vedere reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru anumite categorii de personal, fără afectarea activităţii de transport. Este vorba de personalul de conducere şi TESA. Sunt exceptaţi şoferii de autobuze, troleibuze, vatmanii, angajaţii din depouri şi autobaze (personalul de întreţinere, maiştri). Impactul financiar al acestei măsuri este de peste 7,3 milioane de lei pe lună.
Alte măsuri incluse în planul de redresare vizează: stoparea angajărilor şi menţinerea sistării promovărilor, cu excepţia personalului esenţial pentru exploatare; diminuarea orelor suplimentare şi a orelor consecutive cu 7%, ceea ce va va avea un impact financiar de 385.000 de lei pe lună; programe de plecări voluntare şi reorganizare, care ar aduce economii estimate între 7 şi 8 milioane de lei pe lună; optimizarea traseelor de acces şi retragere; actualizarea tarifelor astfel încât să reflecte realităţile economice şi costurile reale ale serviciului public de transport; creşterea gradului de conformare şi descurajarea călătoriei fără titlu de transport valabil; reanalizarea politicii de gratuităţi care să asigure echilibrul între protecţia socială şi sustenabilitatea financiară a serviciului public; eliminarea cheltuielilor neoportune.
Totodată, transportul public suplimentar pentru evenimentele publice va fi asigurat exclusiv în baza unor contracte şi va fi prestat contracost, inclusiv valorificarea prin publicitate a liniei turistice.
Nu în ultimul, STB va recurge la eşalonarea datoriilor.
Cele 12 măsuri propuse de conducerea STB vor urma etapele legale de implementare pe parcursul acestui an, se precizează în comunicat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰