Consultant economic: Am intrat într-o "furtună financiară" din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieşim
România a intrat într-o "furtună financiară" din care va fi din ce în ce mai greu să iasă, fără planuri şi soluţii pentru a evita efectele inflaţiei şi ale creşterii dobânzilor, a declarat, vineri, consultantul economic Adrian Negrescu.
"Am intrat, din păcate, într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieşim, în condiţiile în care nu avem planuri, nu avem soluţii, nu avem nici măcar idei despre ce trebuie să facem pentru a evita efectele unui val de inflaţie care se conturează la orizont şi ale unor creşteri de dobânzi care vor îngenunchea, din păcate, puterea de cumpărare şi competitivitatea companiilor româneşti. Semnalul dat de cursul euro reprezintă, din punctul meu de vedere, un ultim avertisment la adresa clasei politice că situaţia este una din ce în ce mai greu de gestionat", a afirmat, pentru Agerpres, Adrian Negrescu
Potrivit acestuia, deprecierea cursului reflectă îngrijorările investitorilor în privinţa României.
"Tot mai mulţi investitori străini părăsesc România, iar deprecierea cursului reflectă faptul că asistăm la un adevărat fenomen de acest tip. Scăderea investiţiilor străine directe cu 80% în acest an şi ieşirea coordonată a capitalului în ultimele 24 de ore din România, de pe piaţa valutară, reprezintă un semnal extrem de grav, care tinde să spulbere şi ultima brumă de credibilitate a României în ochii investitorilor", a susţinut consultantul.
Investitorii se orientează către pieţe care oferă stabilitate
Acesta a atras atenţia şi asupra contextului internaţional volatil, în care investitorii caută pieţe care oferă stabilitate.
"Interesele fondurilor de investiţii şi ale marilor companii se îndreaptă spre zonele unde există stabilitate, iar creşterea dobânzilor la titlurile de stat americane reprezintă oaza de stabilitate pe care, din păcate, din ce în ce mai mulţi investitori o caută. Altfel spus, ieşirea masivă de capital din România din ultimele 24 de ore are legătură, bineînţeles, cu creşterea investiţiilor în titlurile de stat americane, în urma majorării dobânzilor din Statele Unite, dar şi cu lipsa de predictibilitate economică din ţara noastră. Căderea Guvernului Mureşan, alături de verdictul care urmează să vină diseară de la S&P, reprezintă elemente care vin să pună gaz pe focul temerilor investitorilor că România se află pe un parcurs negativ şi că, din această perspectivă, orice investiţie în ţara noastră are un grad din ce în ce mai mare de impredictibilitate", a explicat Negrescu.
În ceea ce priveşte evoluţia cursului, consultantul economic consideră că Banca Naţională a României se află în prim-plan.
"Banca Naţională se află în momentul de faţă în prim-plan, iar intervenţiile ei coordonate în piaţa valutară probabil vor tempera evoluţia cursului, care este un barometru extrem de sensibil la realităţile economice. Rămâne de văzut dacă Banca Naţională va mai putea să facă ceva în cazul în care S&P, diseară, va downgrada România la categoria junk. Există 60% şanse ca acest lucru să nu se întâmple, să nu fim retrogradaţi, dar semnalul dat de deprecierea masivă, fără precedent de la criza financiară din 2009, reflectă faptul că, dincolo de verdictul S&P, îngrijorarea investitorilor în privinţa modului în care funcţionează România este din ce în ce mai mare", a precizat acesta.
De la mesaje la măsuri concrete care să ofere credibilitate
În opinia sa, este necesară trecerea de la mesajele privind parcursul pro-occidental al României la măsuri concrete care să ofere credibilitate în faţa investitorilor.
"Este absolut necesar să trecem de la discursul de tipul asigurărilor date privind parcursul pro-occidental al României la fapte concrete. Altfel spus, să avem rapid un guvern care să vină cu un plan de guvernare foarte bine conturat, cu ţinte şi termene clare legate de reducerea deficitului bugetar, de respectarea angajamentului privind plata datoriilor şi de reformele pe care ni le-am asumat în faţa finanţatorilor străini", a spus Adrian Negrescu.
El susţine că, în lipsa unor astfel de elemente, încrederea investitorilor în România riscă să se reducă.
"Altfel, din păcate, fără nişte elemente concrete de credibilitate, pe care autorităţile, politicienii să le aducă în spaţiul public, mi-e teamă că încrederea investitorilor în România va fi din ce în ce mai mică, iar efectele le vom simţi cu toţii. Prăbuşirea cursului euro, deprecierea cotaţiei titlurilor de stat româneşti, creşterea preţurilor la utilităţi, energie, gaze, carburanţi, toate acestea au ajuns să ducă România într-o zonă de furtună economică, în care, din păcate, am intrat deja", a adăugat consultantul.
Acesta consideră fundamentală instalarea unui guvern cu un program coerent, care să transmită investitorilor că România îşi va respecta angajamentele.
"Este fundamental să avem un guvern care să vină cu un program de guvernare coerent, care să reafirme în ochii investitorilor, cei care împrumută România cu echivalentul a un miliard de euro pe săptămână, faptul că ne vom ţine de reforme, ne vom plăti datoriile şi vom fi capabili să ne respectăm angajamentele în faţa celor care ne împrumută în momentul de faţă, pentru că România depinde de aceste împrumuturi externe", a subliniat Negrescu.
Negrescu: Rămâne de văzut dacă politicienii vor înţelege, în al 13-lea ceas, cât de gravă e situaţia
În final, consultantul economic a atras atenţia asupra efectelor pe care evoluţiile cursului, ale titlurilor de stat, ale inflaţiei şi ale preţurilor le pot avea asupra economiei.
"Rămâne de văzut dacă politicienii vor înţelege, în acest al 13-lea ceas, cât de gravă este situaţia financiară şi ce efecte negative pot avea aceste evoluţii impredictibile ale cursului monedei naţionale, ale cotaţiei titlurilor de stat româneşti, ale inflaţiei şi preţurilor la energie şi, mai ales, la carburanţi. Fără măsuri concrete menite să tempereze toate aceste efecte negative, România îşi va dovedi, din păcate, impotenţa de a rămâne pe un parcurs predictibil din punct de vedere economic", a mai spus Adrian Negrescu.
Leul s-a depreciat semnificativ vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,3447 lei, în creştere cu 6,7 bani (+1,27%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2777 lei, moneda europeană înregistrând astfel un nou maxim istoric în raport cu moneda naţională.
Totodată, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,11% pe an, de la 6,06% pe an cât a fost în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
