Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum arată dronele Bayraktar pe care le România le cumpără cu 300 de milioane de euro: bombe ghidate prin laser şi autonomie de 27 de ore

România vrea să cumpere celebrele drone Bayraktar. Vom plăti în jur de 300 de milioane de euro pentru 18 aparate de zbor fără pilot, iar Ministerul Apărării a cerut deja aprobarea Parlamentului pentru achiziţie. Analistii militari spun că este un semnal puternic pentru cei care ar putea avea intenţii mai puţin prietenoase faţă de noi. 

de Laurenţiu Rădulescu

la 01.09.2022 , 19:45

Armata Română vrea să cumpere 3 sisteme de tip UAS Bayraktar TB2. Mai exact, 18 drone de luptă. "Programul presupune şi achiziţia unui pachet de suport logistic iniţial şi a echipamentelor necesare pentru instruire şi echipament", a declarat Costi Spânu, purtător de cuvânt MApN. Mai exact, pe lângă aeronavele fără pilot, România va achiziţiona şi sistemele de la sol necesare pentru coordonarea dronelor şi prelucrarea informaţiilor venite din aer.

În următorii ani, România va cumpăra armament în valoare de un miliard de euro

300 de milioane de euro vom plăti pentru cele 18 drone, radarul de sol şi muniţia pentru antrenament. Doar avionul fără pilot costă aproape 5 milioane de euro. Drona Bayraktar TB2 are o anevergură a aripilor de aproape 13 metri. Unul dintre atuuri este că poate zbura la peste 5 mii de metri altitudine, este echipată cu patru bombe ghidate priun laser care pot lovi ţinte inamice de la sol. Poate sta în aer până la 27 de ore.

Vezi și

"Atunci când un stat se dotează cu asemenea avioane fără pilot dă un semnal pentru cei care ar fi tentaţi să aibă anumite intenţii mai puţin prieteneşti. Drona face recunoaşteri, transmite datele şi în funcţie de armele pe care le avea la bord executa misiunile de lovire a unor comandamente", a declarat Ion Petrescu - analist militar. Bayraktar este primul vehicul aerian fără pilot de producție turcească.

Dronele au fost folosite de armata turcă în ceea ce Guvernul de la Ankara numește operațiuni de "contraterorism" împotriva militanților kurzi. Aparatele de zbor au devenit celebre în urma războiului din Ucraina unde au distrus zeci de tancuri ruseşti. În următorii ani, România va cumpăra armament în valoare de un miliard de euro.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri economice » Cum arată dronele Bayraktar pe care le România le cumpără cu 300 de milioane de euro: bombe ghidate prin laser şi autonomie de 27 de ore