Video Cum îşi organizează românii concediul: cheltuieli, destinaţii şi preferinţe
Chiar dacă vacanța de vară pare încă departe, pentru mulți români planurile sunt deja făcute sau, cel puțin, schițate. Un studiu arată că aproape două treimi își organizează concediul cu luni bune înainte. De la buget și destinație, până la modul de călătorie și așteptările de la vacanță, deciziile sunt luate din timp.
Patru din zece români spun că pot cheltui între 350 și 500 de euro de persoană pentru o săptămână, iar aproximativ o treime ar merge pe un buget dublu. Totodată, 6 din 10 își rezervă concediul din timp, chiar și cu 9 luni înainte, în perioada de early booking.
La destinații, Bulgaria rămâne prima opțiune, urmată de Grecia și alte țări europene. România apare abia pe locul cinci în preferințele celor chestionați. În același timp, mulți vor vacanțe "cu grijă mai puțină": aproape 60% spun că preferă all-inclusive.
Când vine vorba de un concediu reușit, cei mai mulți spun că totul pornește de la o cazare bună, la un preț corect. Urmează relaxarea și timpul petrecut cu cei dragi. La polul opus, tot cazarea este menţionată pe primul loc când vine vorba de lucuri care-ţi pot strica o vacanţă.
Interesant este și cum își împart românii timpul liber. 39% ar vrea două concedii de câte o săptămână, 12% ar face mai mult de două plecări, iar 7% spun că vor sta mai puțin de o săptămână in vancanta.
Majoritatea vor să plece cu mașina. Aproximativ 68% aleg mașina personală, 27% avionul, mai putini autocarul și trenul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰