Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Curentul, uleiul şi combustibilul, pe lista scumpirilor. Specialiştii anunţă că anul s-ar putea încheia cu o inflaţie de 4,1%

Se scumpesc toate. Şi asta pentru că inflaţia creşte şi a atins o rată îngrijorătoare de 3,8%. O creștere cu doar jumătate de procent față de luna aprilie a acestui an, însă suficient de mare ca să producă efecte, mai exact creşteri de preţuri în lanţ.

de Iulia Pop

la 11.06.2021 , 20:28

Dacă ne raportăm la luna mai a anului trecut, cele mai mari creșteri au fost înregistrate la energia electrică (aproape 17 procente), apoi la ulei (peste 13%) și la combustibili (11 puncte procentuale), potrivit Institutului Național de Statistică. Fumătorii au simțit și ei creșterea prețurilor – o scumpire de peste 7%. Și mai adăugăm în topul scumpirilor și produsele de igienă personală - 5,8%.

Banca Naţională a României se așteaptă ca rata inflației să mai urce până la sfârșitul anului și să ajungă la 4,1%. Ca să privim şi partea plină a paharului, propun să vorbim și de ieftiniri. Comparativ cu anul trecut, cel mai mult a scăzut prețul cartofilor – peste 32% și al serviciilor de transport aerian cu aproape 17 procente.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri economice » Curentul, uleiul şi combustibilul, pe lista scumpirilor. Specialiştii anunţă că anul s-ar putea încheia cu o inflaţie de 4,1%