Observator » Evenimente » Tunurile de zăpadă, scoase pe pârtiile din Bucovina. Turiştii, aşteptaţi la jumătatea lunii decembrie

Video Tunurile de zăpadă, scoase pe pârtiile din Bucovina. Turiştii, aşteptaţi la jumătatea lunii decembrie

Editor Angela Bertea | Timp citire: 2 minute
Publicat la 11.11.2026, 07:29 | Modificat la 11.11.2026, 07:31

În Bucovina se fac ultimele pregătiri pentru noul sezon, iar tunurile de zăpadă artificială sunt deja pe poziţii. Administratorii speră ca, la jumătatea lunii decembrie, să deschidă pârtiile şi să-i primească pe primii turişti. În plus, vor să păstreze aceleaşi tarife ca anul trecut, o veste care ar putea face sezonul şi mai atractiv pentru pasionaţii sporturilor de iarnă.

Iarna bate la uşă, iar odată cu ea au început şi pregătirile pentru noul sezon de ski. Administratorii pârtiilor din Bucovina au trecut deja la treabă şi fac verificările necesare pentru ca siguranţa pe pârtii să fie completă. La Câmpulung Moldovenesc se fac ultimele pregătiri. "După cum vedeţi, suntem cu ultimele verificări, sunt poziţionate tunurile pe pârtie, deci suntem pregătiţi pentru sezonul de iarnă. Pregătirile au fost începute de acum 2-3 săptămâni, suntem spre sfârşit, mai avem doar câteva retuşuri la instalaţia de zăpadă artificială şi după cum arată vremea sperăm că spre sfârşitul lunii să fie zăpadă", a declarat Constantin Cosmaciu, administrator pârtie Câmpulung.

Reprezentanţii pârtiilor speră să menţină şi în acest sezon aceleaşi preţuri ca anul trecut

La Cârlibaba, temperaturile scăzute din ultimele nopţi au permis pornirea şi testarea tunurilor de zăpadă artificială. Pârtia are 1100 de metri şi trasee adaptate atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Dacă totul merge bine, sezonul ar putea fi deschis la jumătatea lunii decembrie. Zăpada produsă artificial în nopţile geroase se păstrează în astfel de grămezi numite depozite. Ea se va menţine inclusiv la temperaturi pozitive. Aici pe pârtia de la Cârlibaba s-a produs deja un sfert de zăpadă din necesarul minim pentru a putea deschide sezonul de ski.

Articolul continuă după reclamă

"În momentul de faţă, dacă am avut -7, -8 grade această grămadă a fost produsă într-o perioadă puţin mai lungă, probabil undeva în jur de 15-20 de ore. Încet, încet sperăm să reuşim să le facem, trebuie să reuşim până la deschiderea sezonului şi sperăm să avem un sezon cu mulţi turişti, cu multă voie bună, cu vreme favorabilă şi multă distracţie", a declarat Gabriel Bujor, administrator pârtie Cârlibaba. Iar veştile bune continuă, reprezentanţii pârtiilor speră să menţină şi în acest sezon aceleaşi preţuri ca anul trecut.

Angela Bertea

Reporter Teritoriu la Observator - Antena 1, în Nord-Estul țării. Peste 15 ani de experienţă în jurnalism. ➜

Like