CURS VALUTAR: Moneda euro urcă din nou, înaintea alegerilor din Franţa
Banca Naţională a României a anunţat vineri un curs de referinţă de 4.5467 lei/euro, în creştere cu 0,04% faţă de nivelul precedent, în condiţiile în care leul continuă să se consolideze în apropiere de pragul de 4,55 unităţi/euro înaintea alegerilor din Franţa, influenţat nesemnificativ de decizia BNR de injecta noi lichidităţi băncilor.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Rezultate alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump a câştigat alegerile
Banca Naţională a României a anunţat vineri un curs de referinţă de 4.5467 lei/euro, în creştere cu 0,04% faţă de nivelul precedent, în condiţiile în care leul continuă să se consolideze în apropiere de pragul de 4,55 unităţi/euro înaintea alegerilor din Franţa, influenţat nesemnificativ de decizia BNR de injecta noi lichidităţi băncilor.
Joi, BNR a afişat un curs de 4.5448 lei/euro.
Leul s-a depreciat după minivacanţa de 1 Mai până aproape de pragul de 4,55 lei/euro, nivel la care cotaţiile s-au stabilizat, în aşteptarea alegerilor din Franţa, care ar putea schimba tendinţa.
"Dacă se dovedeşte că rezultatul a fost corect intuit de sondaje, atunci leul s-ar putea aprecia puţin săptămâna viitoare, însă riscurile interne (mai ales legate de perspectiva fiscală) ar rămâne un factor negativ pentru activele locale", arată un raport al ING Bank, publicat vineri.
Sondajele îl dau câştigător pe candidatul de stânga Emmanuel Macron în faţa extremistei de dreapta Marine Le Pen, cu o diferenţă semnificativă, însă după surprizele de la referendumul privind Brexit-ul şi de la alegerile prezidenţiale americane, de anul trecut, analiştii şi investitorii încep să aibă tot mai puţină încredere în sondaje.
În schimb, decizia BNR de a reduce rezervele minime obligatorii de la 10% la 8%, care nu a surprins în mod deosebit piaţa şi care are ca efect eliberarea unor lichidităţi în valută băncilor, a avut un impact nesemnificativ, de reducere uşoară a cursului euro/leu.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 4,1581 lei la 4,1479 lei.
Totodată, cursul francului elveţian a crescut de la 4,1940 lei la 4,1977 lei.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰