Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Delicatesa care s-ar putea ieftini în perioada sărbătorilor de iarnă. Producătorii nu sunt încântați de veste: "Probabil vom renunţa să mai facem"

Cozonacul s-ar putea ieftini în perioada următoare. Coaliţia de guvernare se gândeşte să scutească de acciza la zahăr acest produs, în aşa fel încât preţul să scadă în perioada sărbătorilor de iarnă. În plus, cozonacul ar putea fi introdus pe lista produselor cu adaos comercial plafonat. 

de Redactia Observator

la 15.09.2023 , 20:15

Deja ne gândim la masa de sărbători şi Guvernul ar vrea ca scumpirile să nu ne lase un gust amar. Cozonacul ar trebui să aibă un preţ mai mic în lunile următoare.

Florin Barbu, ministrul agriculturii: Se apropie sărbătorile de iarnă şi cred că anumite produse consumate de către români în perioada sărbătorilor ar trebui incluse în această ordonanţă. Cozonacul poate fi un produs introdus în această ordonanţă, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Proprietarii de brutării nu sunt încântați de veste

Vezi și

Adică adaosul comercial al acestui produs ar putea fi plafonat. La fel cum se întâmplă acum cu alte alimente de bază. În acest fel, preţul ar putea să scadă cu cel puţin câţiva lei, în funcţie de magazin în parte şi de adaosul practicat.

Pe acelaşi subiect

"Ăsta e doar aşa, de sărbători, să zicem"

"Atunci avem mai multă nevoie de cozonac"

Proprietarii de brutării însă nu văd cu ochi buni măsura.

Maria Acristei, proprietar brutărie: Probabil că vom renunţa să mai facem cozonac. Pentru că, într-un procent de adaos comercial de 20% nu poţi să mai faci profit cât de cât minim. Nu mai rentează munca pentru a face acest produs.

Adrian Bența, analist fiscal: Problema va fi ce se întâmplă când ordonanţa se va termina, iar toţi economiştii se aşteaptă la o creştere a preţurilor, la o recuperare a pierderilor pe care le-au avut operatorii economici.

Cozonacul scapă şi de acciza la zahăr.

Adrian Bența, analist fiscal: Acum vreo câteva sute de ani, cineva mai inteligent a spus că dacă nu mai au bani de pâine să mănânce cozonaci. Probabil legiuitorii se gândesc să păstreze un preţ mai decent mai cozonac. E un produs tradiţional care se vinde în cantităţi mari şi prinde la români.

În perioada sărbătorilor de iarnă, românii consumă în jur de zece milioane de cozonaci. Preţurile variază de la câteva zeci de lei la mai bine de o sută de lei pe kilogram. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Delicatesa care s-ar putea ieftini în perioada sărbătorilor de iarnă. Producătorii nu sunt încântați de veste: "Probabil vom renunţa să mai facem"