Video Două maşini, incendiate în Galaţi. Vecinii cred că a fost o răzbunare: "A fost o acţiune aşa de tip mafiot"
Răzbunare în stil mafiot în centrul oraşului Galaţi. Un patron de restaurant s-a trezit cu ambele maşini incendiate. Anchetatorii sunt siguri că este vorba despre o mână criminală pentru că autoturismele erau parcate în locuri diferite. Iau în calcul variantele ca un angajat nemulţumit sau un rival în afaceri să fi fost în spatele atacului.
Locuitorii din centrul Galaţiului au auzit o bubuitură puternică în jurul orei trei dimineaţa, care a zguduit geamurile blocurilor. În câteva secunde, flăcări uriaşe au cuprins parcarea. Două maşini care erau la câţiva metri distanţă una de cealaltă s-au aprins ca nişte torţe. Vâlvătaia puternică şi fumul dens s-au ridicat zeci de metri. "Am fost trezit din somn de o bubuitură. Am avut senzaţia că s-a spart un cauciuc sau ceva prin zonă. Când am văzut flăcările, imediat am sunat la 112", spune vecinul care a sunat la Poliţie.
Paguba se ridică la aproximativ 50.000 de lei
Pompierii au ajuns de urgenţă şi au încercat să oprească flăcările puternice să se extindă la alte maşini sau chiar spre bloc. Incendiul a fost atât de violent, încât cele două maşini s-au făcut scrum. Nu au fost singurele pagube. "Cele două autoturisme au ars în proporţie de aproape 100%. dar au fost afectate şi alte autoturisme parcate în apropiere prin radiaţie termică", a declarat Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi. O răzbunare ca-n filme ori o reglare de conturi. Un angajat nemulţumit ori un rival sunt variantele pe care merg acum anchetatorii. Cele două maşini aparţin unui patron de restaurant din zonă. Una dintre ele este maşina personală, iar cealaltă maşină de serviciu.
Cele două maşini care aparţin aceluiaşi proprietar erau la distanţă una de alta, la câţiva metri între ele. este motivul pentru care anchetatorii merg pe pista unei răzbunări. "A fost o acţiune aşa de tip mafiot. Maşina asta am remarcat că era maşină de serviciu şi avea pe ea reclama restaurantului. Arderea a fost din faţă spre spate. Presupun că a turnat benzină pe aici, a curs la motor, era ars motorul şi bordul până la jumătatea maşinii", spune un vecin. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere. Paguba se ridică la aproximativ 50.000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰