Dublarea taxelor pe alcool în Europa ar putea salva anual mii de vieţi. Măsura, recomandată de OMS în lupta împotriva cancerului
Consumul de băuturi alcoolice este asociat deseori cu dezvoltarea unor forme de cancer tot mai răspândite la nivel mondial. În Europa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sugerează dublarea taxelor pe alcool, măsură ce ar putea salva, anual, mii de vieţi.
O dublare a texelor pe alcool în Europa ar putea duce la salvarea unui număr de aproximativ 5.000 de vieţi în fiecare an, arată un studiu prezentat luni de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează news.ro. Potrivit datelor publicate în revista medicală The Lancet, ”se estimează că 10.700 de cazuri noi de cancer şi 4.850 de morţi legate de consumul de alcool ar putea fi evitate anual în regiunea europeană, printr-o dublare a taxelor actuale pe băuturi alcoolice”. Aceste cifre reprezintă aproximativ 6% din cazurile noi şi morţile provocate de forme de cancer legate de consumul de alcool, precizează OMS Europa.
O ”creştere a texelor impuse băuturilor alcoolice este una dintre cele mai bune măsuri” în vederea unei reduceri a numărului morţilor de cancer, cu ”un impact potenţial mare” şi cu ”rezultate pozitive în toate ţările”, consideră agenţia ONU. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că nivelul actual al taxelor impuse băuturilor alcoolice rămâne ”slab” în numeroase ţări din Europa, inclusiv în Uniunea Europeană (UE), unde creşterea lor ar urma să aibă un impact deosebit de puternic.
OMS: 1,4 milioane de cazuri de cancer corelate anual cu consumul de alcool
Rusia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Germania sunt ţările care ar salva cel mai mare număr de vieţi prin impunerea acestei măsuri fiscale şi s-ar evita 725, 680, respectiv 525 de morţi, estimează studiile efectuate. Potrivit OMS, 1,4 milioane dintre cele 4,8 milioane de cazuri de cancer înregistrate anual în Europa, dar şi 650.000 de decese au legătură cu consumul de alcool. Între acestea, OMS estimează că 180.000 de cazuri şi 85.000 de morţi sunt provocate în mod direct de consumul băuturilor alcoolice. Numărul vieţilor salvate de o dublare a taxelor ar viza cancerul la sân (1.000 de morţi pe an) şi cancerele colorectale (1.700 de decese pe an). Consumul de alcool este corelat cu şapte tipuri de cancer care afectează cavitatea bucală, faringele, esofagul, zona colorectală, ficatul, laringele şi sânii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰