Economia mondială, perspective "mediocre" pe termen mediu. FMI: americanii sunt singurii care vor depăși prognozele de dinaintea pandemiei
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit estimările privind creşterea economică a Chinei şi a zonei euro, în timp ce avansul economiei mondiale rămâne scăzut şi inegal, în pofida "solidităţii remarcabile" a PIB-ului SUA, conform celui mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională, transmite Reuters.
FMI a menţinut la 3% previziunile privind creşterea economiei mondiale în 2023, dar le-a redus pe cele pentru 2024 cu 0,1 puncte procentuale, faţă de prognoza precedentă, de 2,9%. PIB-ul mondial a crescut cu 3,5% în 2022. Economia mondială continuă să se redreseze în urma pandemiei, a invadării Ucrainei de către Rusia şi a crizei energetice din 2022, dar tendinţele de creştere sunt din ce în ce mai divergente pe plan global, iar perspectivele pe termen mediu sunt "mediocre", le-a spus jurnaliştilor economistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas.
În general prognozele economice indică "o aterizare uşoară" (soft landing), dar FMI este în continuare îngrijorat de riscurile legate de criza pieţei imobiliare din China, volatilitatea preţurilor la materiile prime, fragmentarea geopolitică şi reintensificarea inflaţiei, a adăugat Gourinchas.
Războiul din Israel, un nou pericol pentru economia lumii
Noi riscuri au apărut în urma conflictului dintre Israel şi Palestina, dar acesta s-a declanşat după data de 26 septembrie, când FMI a stabilit forma finală a previziunilor sale. Gourinchas a declarat pentru Reuters că este prea devreme să aprecieze cum va fi afectată economia mondială de escalarea conflictului îndelungat dintre Israel şi Palestina.
"În funcţie de cum va evolua situaţia, există multe scenarii diferite pe care încă nici nu am apucat să le explorăm, astfel încât nu putem face previziuni în acest moment" , a explicat economistul şef al FMI.
Creşterea mai solidă a fost afectată de pandemie, de invadarea Ucrainei de către Rusia, de sporirea fragmentării geopolitice, alături de dobânzile ridicate, fenomenele meteo extreme şi reducerea sprijinului fiscal.
"Economia mondială arată rezilienţă. Nu a fost dereglată de şocurile cu care s-a confruntat în ultimii doi-trei ani, dar nici nu o duce prea bine. Vedem o economie mondială care a rămas în urmă şi încă nu sprintează", a declarat Gourinchas, într-un interviu acordat Reuters.
Nici perspectivele pe termen mediu nu sunt mai bune. FMI se aşteaptă la o creştere a economiei mondiale de 3,1% în 2028, mult sub prognoza pe cinci ani de 4,9% în ajunul crizei financiare globale din 2008-2009. Inflaţia continuă să scadă pe plan global, în urma reducerii preţurilor la energie şi, într-o măsură mai mică, a preţurilor la alimente. Rata anuală medie a inflaţiei ar urma să scadă la 6,9% în 2023 şi la 5,8% în 2024, de la un nivel de 8,7% în 2022.
Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, va scădea mult mai gradual, la 6,3% în 2023 şi la 5,3% în 2024, de la un nivel de 6,4% în 2022, previzionează FMI.
"Mai avem destul până acolo", a declarat Gourinchas într-o întâlnire cu jurnaliştii, adăugând că FMI a avertizat băncile centrale să nu renunţe prea devreme la înăsprirea politicii monetare.
FMI sfătuieşte ţările să rămână vigilente în privinţa politicii monetare, până când inflaţia este clar pe un trend descrescător, şi le-a cerut reconstruirea rezervelor fiscale (fiscal buffers) pentru rezolvarea viitoarelor şocuri sau dificultăţi.
Optimism pentru creșterea economică a SUA
FMI a îmbunătăţit estimările privind creşterea SUA, cea mai mare economie mondială, cu 0,3 puncte procentuale, la 2,1% în 2023, şi cu 0,5 puncte procentuale, la 1,5% în 2024, citând investiţiile mai solide ale companiilor şi majorarea consumului. Statele Unite rămân singura economie importantă care va depăşi prognozele de dinaintea pandemiei.
În contrast, China ar urma să înregistreze un avans al PIB-ului de 5% în 2023 şi 4,2% în 2024, o scădere cu 0,2 puncte procentuale şi, respectiv, cu 0,3 puncte procentuale, din cauza crizei din sectorul imobiliar şi a cererii externe slabe. De asemenea, FMI a înrăutăţit estimările pentru zona euro, care ar urma să înregistreze o expansiune de 0,7% în 2023 şi 1,2% în 2024, faţă de precedenta prognoză care indica un avans de 0,9% anul acesta şi de 1,5% anul viitor.
PIB-ul Marii Britanii, afectat de preţurile ridicate la energie, va creşte cu 0,5% anul acesta (faţă de un avans de 0,6% previzionat anterior) şi cu 0,6% anul viitor (faţă de un avans de 0,10% previzionat anterior). Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM), de la Marrakech (Maroc), care se desfăşoară în perioada 9-15 octombrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰