Video EXCLUSIV. Cum se vede din interiorul centralei nucleare de la Cernavodă criza de pe Dunăre
Mai sunt doar câteva ore până când România rămâne fără energia electrică produsă de centrala de la Cernavodă. Reactorul 2 este pregătit pentru oprire. O echipă Observator a intrat în centrala nucleară și ne arată cum se vede, din interior, criza de apă de pe Dunăre.
Dunărea a secat până la un punct critic, dincolo de centrala de la cernavodă nu mai poate funcţiona.
"Am ajuns la limita la care trebuie să oprim unitatea. Nu mai avem suficientă apă de răcire, asta este realitatea", spune Romeo Urjan, directorul centralei nucleare de la Cernadovă.
Mâine dimineaţă la 7, unitatea doi va fi oprită controlat, la două săptămâni de la închiderea reactorului unu.
"Se reduce puterea reactorului, se descarcă turbogeneratorul, se deconectează de la sistem, se trece de pe sistemul de răcire la oprire, unde avem nevoie de foarte puțină apă pentru răcirea reactorului. Ce se poate întâmpla în cazul în care nu este oprit? (Există riscul de stricare a pompelor?) Există acest risc. Dacă stricăm aceste pompe nu mai putem să pornim unitatea", spune Alin Mihalca, dispecer coordonator Unitate 2.
Fiecare reactor are nevoie de un debit de aproximativ 50 de metri cubi pe secundă pentru răcire. Ca să vă faceți o idee, asta înseamnă cam... apa dintr-un bazin olimpic în fiecare minut.
În spatele zidurilor sunt mai multe elemente importante până la pompele reactoarelor. Întâi sunt site și grătare speciale care se ocupă de turbiditatea apei, adică opresc toate acele particulele, cum ar fi nisipul sau nămolul care ar putea distruge pompele. În cazul dragării în apropiere, spre exemplu. Apoi e casa pompelor de răcire. Unele pentru turbine, altele pentru sistemele reactorului.
"Pentru următoarele 10 zile prognoza este negativă și nu ne așteptăm la o repornire în următoarele 10 zile", spune Romeo Urjan, directorul centralei nucleare de la Cernadovă.
Reactorul 2 este oprit după o serie de intervenții pe Dunăre: de la detonarea unei stânci, până la scufundarea a patru barje încărcate cu piatră. Lucrările, care au costat peste două milioane de euro, au reușit să țină unitatea în funcțiune încă cinci zile. În acest timp, centrala a produs energie de aproape 10 milioane de euro.
"Atunci când am pus în aplicare ca guvern acestă tehnică am făcut-o în urma discuţiilor cu cei de la Nuclearelectrica care ne-au demonstrat că toate costurile pentru operaţiunea asta sunt compensate dacă câştigam o zi de funcţionare a Centralei de la Cernavodă", spune Radu Miruţă, ministrul interimar al Transporturilor.
Reporter senior la Observator Antena 1 şi prezentator la Observator de Weekend. 10 ani de experienţă în jurnalism de administraţie publică. ➜
