Gigantul american de armament Lockheed Martin, care produce sistemele HIMARS, anunţă o investiţie în România
Premierul Nicolae Ciucă a discutat marţi cu delegaţia gigantului american de armament Lockheed Martin. Compania americană va începe o colaborarea cu statul român în domeniul securității naționale și al științei mediului.
Premierul Nicolae Ciucă a primit, marţi la Palatul Victoria, delegaţia companiei Lockheed Martin, condusă de vicepreşedintele pentru afaceri internaţionale, Ray Piselli. Dialogul a vizat dezvoltarea cooperării bilaterale şi a fost anunţată o investiţie a companiei americane în domeniul inteligenţei artificiale.
Rezultatele cercetării, care va fi realizată în cadrul colaborării dintre Laboratorul de Cercetare şi Leadership în Ştiinţă, Tehnologie şi Inginerie al Lockheed Martin şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, vor fi aplicate în domeniul securităţii naţionale şi cel al ştiinţelor mediului.
Premierul României a salutat decizia companiei globale din domeniul aerospaţial şi al securităţii de a demara activităţi de cercetare-dezvoltare în România. "Este o nouă dovadă a consolidării Parteneriatului Strategic România-SUA. Guvernul sprijină investiţiile, iar componenta economică vine să consolideze parteneriatul nostru în domeniul militar. Mă bucur că România poate oferi un cadru de dezvoltare integrat, care să includă industria, înalta tehnologie, mediul universitar şi cercetarea, într-un domeniu de viitor, precum Inteligenţa Artificială. Cooperarea industrială va crea plus valoare şi poate genera transfer tehnologic necesar dezvoltării economiei noastre”, a declarat Nicolae Ciucă.
Tot astăzi a fost analizat și stadiul de implementare al programelor de înzestrare finanțate tot de compania americană. Acestea vizează avioanele multirol și sistemele de apărare anti-rachetă. "Rolul nostru în regiunea Mării Negre este tot mai relevant şi trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi să ni-l asumăm. Continuăm, pe măsură ce rezultatele economice confirmă ritmul de dezvoltare, să acordăm atenţia necesară asigurării securităţii ţării noastre, alături de partenerii noştri strategici”, a mai transmis premierul.
- Pentagonul cumpără 375 de avioane F-35, "una dintre cele mai letale arme ale SUA", de la Lockheed Martin
- Statele Unite au testat cu succes două rachete hipersonice. Depăşesc de peste cinci ori viteza sunetului
- Pentagonul va oferi Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de 775 de milioane de dolari
Lockheed Martin este una dintre cele mai mari companii din industria aerospațială, tehnologică, militară, şi de apărare, cu venituri de peste 67 de miliarde de dolari în 2021. Este cea mai mare companie de produse și servicii militare şi de apărare la nivel mondial. Jumătate din vânzările anuale ale corporației sunt către Departamentul de Apărare al SUA. Printre armele dezvoltate de Lockheed Martin sunt rachetele Hellfire, Javelin, JCM, Longbow, sistemele de artilerie HIMARS, ATACMS, M270. Lockheed Martin produce avionul de luptă multirol F-16 Fighting Falcon, F-35 Lightning II şi transportorul militar C-130 Hercules.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰