Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inflaţia a scăzut uşor în martie, la 14.5%, dar continuă să fie ridicată. Ce produse s-au scumpit cel mai mult

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în martie, dar rămâne ridicată, la 14,5%. Cel mai mult s-a scumpit zahărul, cu peste 60%, dar şi cartofii, laptele şi carnea. Banca Naţională a prognozat după şedinţa din 4 aprilie 2023 o scădere accelerată a inflației în următoarele luni.

de Redactia Observator

la 13.04.2023 , 14:38

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 14,53% în martie 2023, de la 15,5% în februarie 2023În utima lună, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 21,56%, cele nealimentare cu 11,06%, iar serviciile cu 10,83%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date joi publicităţii.

Chiar şi aşa, faţă de anul trecut, produsele alimentare vor ajunge să fie şi cu 20% mai scumpe, spun economiştii. Iar la unele alimente creşterea ar putea ajunge chiar şi la peste 50%. De altfel, faţă de perioada de dinainte de pandemie, multe dintre produsele din coşul de bază şi-au dublat preţul. Spre exemplu, în 2019, inflaţia era în jurul valorii de 3%. Acum e de 4,6 ori mai mare.

"Indicele preţurilor de consum în luna martie 2023 comparativ cu luna februarie 2023 este 101,01%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 2,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2023 comparativ cu luna martie 2022 este 14,5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2022 - martie 2023) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2021 - martie 2022) este 15,3%", se arată în comunicatul INS.

Vezi și

Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna martie 2023, comparativ cu luna februarie 2023, este 100,85%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2023 comparativ cu luna martie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 12,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2022 - martie 2023) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2021 - martie 2022) determinată pe baza IAPC este 13,2%.

Pe acelaşi subiect

Banca Naţională a României se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să scadă mai repede decât s-a anticipat anterior, în special începând din trimestrul III al anului în curs, pe fondul prelungirii schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie până la 31 martie 2025 şi al redefinirii caracteristicilor acestora din 1 ianuarie 2023.

Ce produse s-au scumpit cel mai mult

Mărfurile alimentare s-au scumpit în martie faţă de martie 2022 cu 21,56% şi cu 1,89% faţă de februarie 2023. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit zahărul, cu 60,91% în martie 2023 faţă de martie 2022 şi cu 0,14% faţă de februarie 2022, şi untul, cu 38,06% în martie 2023 faţă de martie 2022 şi cu 0,17% faţă de februarie 2023.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit în martie 2023 faţă de martie 2022 cu 11,06% şi cu 0,35% faţă de februarie 2023. La această categorie cel mai mult s-au scumpit gazele cu 40,43%, în martie 2023 faţă de martie 2022, în timp ce energia electrică, gazele şi încălzirea centrală s-au scumpit cu 35,35%, în martie 2023 faţă de martie 2022, şi cu 2,25% faţă de februarie 2023.

Serviciile s-au scumpit cu 10,83%, în martie 2023 faţă de martie 2022, şi cu 1,08% faţă de februarie 2023. La această categorie cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 29,82%, în martie 2023 faţă de martie 2022, şi cu 3,01% faţă de februarie 2023.

Rata anuala a inflaţiei martie 2023/martie 2022 (INS)

Alimente: +21,5% 

Nealimentare: +11%

Servicii: +10,8%

Cele mai mari scumpiri alimentare:

Zahăr: +61% 

Unt: +38% 

Cartofi: 36,5% 

Cele mai mari scumpiri alimentare 

Ouă: 33,8% 

Brânză de vacă: 32,5% 

Lapte de vacă: 31% 

Alte scumpiri :

Gaze: 40%

Energie electrică: +33% 

Plătim mai mult pentru servicii:

Transport aerian: +30%

Transport cu trenul: +21% 

Restaurante: +17% 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri economice » Inflaţia a scăzut uşor în martie, la 14.5%, dar continuă să fie ridicată. Ce produse s-au scumpit cel mai mult