Video Jeff Bezos anunţă că donează averea de 124 de miliarde de dolari. Unde ajung banii
Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, anunţă că vrea să doneze din timpul vieții sale cea mai mare parte a averii de 124 de miliarde de dolari. Într-un interviu pentru CNN, al doilea cel mai bogat om din lume, spune că îşi pune averea la bătaie pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și a sprijini oamenii care pot "uni omenirea în fața profundelor diviziuni sociale și politice". Bezos s-a poziţionat astfel în opoziţie faţă de marele său rival Elon Musk căruia i s-a reproşat că a dat 44 de miliarde de dolari pe Twitter.
Jeff Bezos a dezvăluit pentru CNN că plănuieşte să doneze cea mai mare parte a averii sale de 124 de miliarde de dolari. Fondatorul Amazon, în vârstă de 58 de ani, este, potrivit Forbes, al doilea cel mai bogat om din lume după Elon Musk, șeful Tesla și noul proprietar al Twitter. Este pentru prima dată când Jeff Bezos, rivalul lui Elon Musk, spune că vrea să-şi doneze o mare parte din avere încă din timpul vieţii sale.
Bezos a fost criticat în trecut pentru că nu s-a alăturat campaniei Giving Pledge, fondată de Warren Buffett și Bill Gates, care îi îndeamnă pe cei super bogaţi să-şi doneze averile în scopuri caritabile.
Întrebat direct de CNN dacă plănuia să-și doneze o mare parte din avere, Bezos a confirmat: "Da, da". Bezos a mai dezvăluit că el și prietena lui, jurnalista Lauren Sanchez, "își construiesc capacitatea de a putea oferi acești bani". El a spus că banii vor merge către cauze precum combaterea schimbărilor climatice și sprijinirea oamenilor care pot uni omenirea.
În urmă cu o săptămână, la începutul summitului COP27, Fundaţia sa "Bezos Earth" a promis 1 miliard de dolari în plus până anul viitor pentru a ajuta la protejarea rezervelor de combustibili fosili și a biodiversității. Asta după ce anunţase deja 9 miliarde de dolari pentru cauza schimbărilor climatice.
- Motivul pentru care cântăreaţa Dolly Parton a primit un premiu de 100 de milioane de dolari de la Jeff Bezos
- Cei mai bogați oameni de pe planetă în cursa pentru mineralele din Groenlanda. Topirea calotei glaciare ar putea...
- Jeff Bezos, dat în judecată de o menajeră pentru discriminare rasială. Femeia susține că era obligată să...
Tot săptămâna trecută, legenda muzicii country, Dolly Parton, a primit 100 de milioane de dolari din partea lui Bezos, premiu pentru curaj și spirit civic. Parton, şi ea o filantroapă, a înființat o serie de organizații caritabile și a investit 1 milion de dolari pentru dezvoltarea unui vaccin anti COVID în timpul pandemiei. Bezos a demisionat din funcția de director executiv al Amazon anul trecut. Printre altele, el este proprietarul publicaţiei The Washington Post și a companiei de turism spațial Blue Origin.
Anunţul lui Jeff Bezos îl plasează pe miliardar din nou în opoziţie cu Elon Musk care a fost criticat pentru că a cheltuit 44 de miliarde de dolari pentru a cumpăra platforma Twitter în loc să doneze banii în scopuri umanitare.
Elon Musk și Jeff Bezos sunt rivali de aproape 15 ani. Bezos a contestat în instanţă decizia luată de NASA de a încheia un contract cu SpaceX-ul lui Musk iar cei doi şi-au trimis de multe ori săgeţi inclusiv pe Twitter. Fondatorul SpaceX l-a acuzat pe CEO-ul Blue Origin că-i copiază ideile de afaceri.
Marile publicaţii americane precum The New York Times, Bloomberg sau The Wall Street Journal au dezvăluit în trecut cum miliardarii americani încearcă de fapt să scape de taxe folosindu-se de portiţa donaţiilor filantropice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰