Video Marius a renunțat la mașina Diesel în urmă cu 6 luni și și-a cumpărat una electrică. Nu regretă deloc investiția: "Ține cu casa, să zic aşa"
Premieră în România! Vânzările de maşini noi electrice şi hibrid au depăşit vânzările de autoturisme pe motorină, în primele şapte luni ale acestui an. Șoferii spun că marele avantaj al maşinilor verzi este consumul, dar există şi un mare dezavantaj: nu au destule staţii de încărcare.
Marius Vasile a renunțat la mașina Diesel în urmă cu 6 luni și a decis să-și cumpere una electrică. Motivul: costul mult prea mare al carburantului.
Vânzările de maşini noi electrice şi hibrid au depăşit vânzările de autoturisme pe motorină
Marius Vasile: Am scăpat de mașina pe care o aveam eu pe combustie normală şi atunci am aplicat pentru maşină electrică. În primul rând sunt costurile. Din punctul acesta de vedere, o mașină electrică consumă mult mai puţin. Ține cu casa, să zic aşa. În oraş, mașina pe care o aveam înainte consuma foarte mult. Necesita și o serie întreagă de reparaţii, mentenanţă.
Există însă o problemă, spun şoferii. Lipsa stațiilor de încarcare. România are puţin peste 1.100 de astfel de staţii.
- Maşinile care se vând mai bine ca niciodată în România. Sfârşitul unei ere în comerţul auto second-hand
- Vânzările de maşini noi electrice şi hybrid au depăşit vânzările de maşini diesel. Raport prezentat de...
- "Dorel este peste tot". Staţiile de încărcare pentru maşini electrice din Galaţi, inutilizabile. Muncitorii au...
- Prima ţară care ar putea trece complet la maşini cu emisii zero. 96% din vehiculele noi înmatriculate în...
- Rabla 2025. Producătorii auto cer tichete de 8.500 de euro pentru electrice. Banii pentru diesel, eliminaţi
Marius Vasile: Staţiile de încărcare sunt o problemă. De exemplu, un drum de la mare nu poti să mergi, practic te aventurezi. Eu îmi încarc mașina de acasă, de la priza normală de 2.20.
Maşinile electrice au ajuns să reprezinte 7.9% din piaţa românească în primele 7 luni ale acestui an, cu o creştere spectaculoasă a vânzărilor de la an la an. Concret, 5.500 de autoturisme full electric şi aproape 7000 hibrid în 2022.
Dan Vardie, preşedinte APIA: Vom asista şi în lunile care urmează o creștere importantă a tuturor tipurilor de maşini verzi, fie că vorbim despre masini pur electrice care vor avea o importantă creștere multumită programelor rabla, dar şi categoria Plugin şi Hybrid vor evolua foarte bine.
Cursa o pierd maşinile cu motoare diesel.
Dan Vardie, preşedinte APIA: Noi am estimat încă de la începutul acestui an că vom asista în 2022, la o scădere spectaculoasă a autoiturismelor Diesel. Se şi intâmplă. Suntem undeva la 14,9%, adică cu peste 6 procente mai putin decat masinile verzi. Anul 2022, confirmă încă odată că Diesel-ul o să dispară.
Din toamna acestui an se vor putea depune din nou cereri pentru Programul Rabla Plus.
Tanczos Barna, ministrul Mediului: În septembrie mai avem o sesiune de depunere de cereri pentru Rabla şi Rabla Plus. Acolo vom avea sume dedicate acestor programe, separat, pentru autorităţile publice locale, pentru prima dată. În privinţa maşinilor noi diesel, sfârşitul este stabilit clar, cel târziu 2035.
Adrian Dima, expert auto: Faptul că acum Diesel-ul scade, clientii de diesel s-au dus spre hybrid, nu neaparat electric, dar mai mult spre hybrid şi spre masini pe benzină, dar cu motoare mai mici. Cred în schimbare, dar nu neaparat in masinile electriuce asa cum le avem noi acum.
În primele 7 luni ale acestui an, s-au vândut 425 de maşini tesla, de 9 ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Tot de 9 ori au crescut şi vânzările la Dacia Spring. Dacia de altfel domină topul maşinilor electrice cu aproape 20.000 de masini vandute in acest an.
În schimb Toyota domină clasamentul maşinilor de tip full-hybrid cu aproape 6 mii de autoturisme. În România sunt inmatriculate acum peste 14.000 de masini electrice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰