Ministerul de Finanțe scoate la vânzare titluri de stat Tezaur. Care sunt dobânzile și cum putem investi
Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,25% şi, respectiv, 7,25%, începând de marţi. Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.
"Fiecare emisiune de titluri de stat vine cu o gamă variată de opţiuni, adaptate nevoilor şi preferinţelor fiecăruia, incluzând scadenţe diferite şi modalităţi multiple de subscriere. Dincolo de faptul că nu impozităm veniturile, cred că acesta este un atu important, că se adresează tuturor categoriilor sociale şi poate fi accesat din orice colţ al ţării, atât online cât şi fizic. Orice român care vrea ca economiile lui să-i aducă venituri suplimentare fără să se expună riscurilor poate să apeleze la Tezaur", a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Titlurile de stat pot fi cumpărate între 17 octombrie şi 9 noiembrie 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. În perioada 17 octombrie - 10 noiembrie 2023, titlurile pot fi achiziţionate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului iar între 17 octombrie şi 9 noiembrie 2023 în mediul urban şi 17 octombrie - 8 noiembrie 2023 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.
Cine poate investi în titluri de stat Tezaur?
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰