Ministrul Finanțelor spune că nu vor fi întârzieri la plata salariilor şi pensiilor
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a dat asigurări că nu vor exista întârzieri la plata salariilor şi pensiilor, în condițiile în care statul a încasat mai mulți bani în luna aprilie decât în perioada similară a anului trecut.
- Statul a încasat mai mulți bani în luna aprilie decât în perioada similară a anului trecut.
- Pensiile și salariile vor fi plătite fără întârzieri.
Cu toate acestea, ministrul a subliniat că, în contextul actual, cheltuielile au crescut foarte mult.
”În plus au fost șomajul tehnic și cheltuielile cu sănătatea, bunuri și servicii, medicamente. Cheltuielile care au crescut au fost pentru medicamente, plata concediilor medicale și, bineînțeles, rambursarea TVA. În continuare mă voi asigura că nu vor exista întârzieri la plata salariilor, pensiilor, ajutoarelor sociale și tot ce este nevoie. Bineînțeles că mă voi asigura că vom lua cel mai bun preț din piață, vom economisi bani, chiar dacă și România, și economia globală este astăzi în criză”, a spus Florin Cîțu, într-o conferință de presă.
Ministrul Finanțelor a mai arătat că la programul IMM Invest au fost depuse 37.000 de cereri, ceea ce înseamnă 494.500 de angajați.
Iar pentru amânarea la plata creditului au fost făcute 270.000 de cereri către bănci, dintre care 170.000 au fost acceptate în baza ordonanței.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰