Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Minivacanţa de Sfânta Marie, profituri-record pentru afaceriştii din turism

Minivacanţa de Sfânta Maria se încheie astăzi cu profituri-record pentru oamenii de afaceri care au investit în turism. Doar pe litoral, au încasat aproape 60 de milioane de euro.

de Redactia Observator

la 20.08.2018 , 00:25

Minivacanţa de Sfânta Maria se încheie astăzi cu profituri-record pentru oamenii de afaceri care au investit în turism. Doar pe litoral, au încasat aproape 60 de milioane de euro. Ce au pierdut hotelierii în primele două luni cu ploaie ale verii, au câştigat în august, şi datorită voucherelor de vacanţă. Înainte de plecare, turiştii au încercat să profite din plin de ultimele ore de distracţie la malul mării.

Despărţirea de mare e grea, mai ales când vine după cinci zile libere primite cadou de la stat. Pentru unii a fost cel mai lung şi mai frumos weekend din vacanţa de vară. 

Alţii parcă şi-ar prelungi concediul, chiar dacă şi-au cheltuit în cluburi toate economiile. 

Articolul continuă după reclamă

Finalul minivacanţei de Sfânta Maria e bun pentru hotelieri. Pachetele turistice pe care le-au vândut le-ar putea aduce încasări de aproape 60 de milioane de euro, cu 10 milioane mai mult faţă de anul trecut.

Mohammad Murad, preşedinte FPTR:

Cu voucherele de vacanţă a fost o soluţie perfectă încât să compensăm tot ce am pierdut. 

Un milion două sute de mii de români au primit tichete de vacanţă. Mulţi le-au folosit deja în acest weekend prelungit. 

Nicolae Bucovală, preşedinte Organizaţia Patronală Mamaia:

Litoralul, inainte de acesta minivacanţă, era ocupat in proportie de 95 la sută. 

Litoralul este în topul vânzărilor, la agenţiile de turism. 38% din pachetele turistice au fost concedii de 5 zile în staţiunile de la malul mării. Preţul mediu a fost de 1920 de lei pe sejur. Cele mai căutate sunt hotelurile din Mamaia, Năvodari, Eforie, Jupiter şi Venus. 

În Mamaia, un val de turişti pleacă spre case astăzi, în timp ce altul vine. Vremea se anunţă frumoasă şi în septembrie. 

După litoral, staţiunile balneare şi cele montane au adunat 25% din totalul vânzărilor de pachete turistice pentru cele 5 zile de minivacanţă. Şi profitul agenţiilor de turism a crescut cu 20%. 

SILVIA RĂDULESCU, reprezentanta unui hotel din Predeal:

Cel putin la noi au fost cu cel putin 50 la suta mai multi decat anul trecut. 

Potrivit agenţiilor de turism, pentru jumătate din românii care au petrecut cele cinci zile libere de Sfânta Maria la munte sau pe litoral, a fost a doua vacanţă din sezonul estival. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Minivacanţa de Sfânta Marie, profituri-record pentru afaceriştii din turism