Video Motorina a depăşit pragul de 10 lei/l în aproape toată ţara. Ce spun experţii despre măsurile Guvernului
Motorina standard a depăşit pragul de 10 lei pe litru în aproape toată ţara, inclusiv în Capitală. Scumpirile în viteză au forţat mâna statului să declare, într-un final, situaţie de criză pe piaţa carburanţilor. Măsurile, în schimb, nu sunt la fel de îndrăzneţe ca majorările. Va fi plafonare, dar nu a preţurilor, ci a adaosului comercial. Asta înseamnă că, în cel mai bun caz, benzina sau motorina s-ar putea ieftini doar teoretic şi cu doar 50 de bani pe litru. În funcţie de evoluţia crizei, în viitorul apropiat, se poate lua în calcul şi limitarea vânzării de carburant.
Exporturile de carburanţi vor fi şi ele restricţionate, iar companiile verificate, în aşa fel încât să nu crească artificial preţurile de la pompă. O ordonanţă de urgenţă va fi adoptată în şedinţa de Guvern din această după-amiază, iar măsurile vor fi aplicate pentru o perioadă de şase luni, cu posibilitatea de prelungire. Specialiştii spun însă că e mai degrabă praf în ochi. Chiar şi cu aceste măsuri, autorităţile nu garantează practic nicio scădere a preţurilor.
Reporter: Va scădea preţul la pompă sau nu?
Bogdan Ivan: O baghetă magică care să spună că de mâine se duce preţul la o anumită valoare nu există. […] În momentul de faţă vorbim despre o perioadă de criză de 6 luni de zile. Toate aceste măsuri au rolul de a stabiliza, dar nu pot schimba dinamica internaţională a preţurilor.
Preţurile ar putea să crească în continuare
Există şi riscul ca, în ciuda intervenţiei statului, preţurile să tot crească.
"Depinde cu cât creşte barilul pe piaţa internaţională. S-ar putea chiar, cumulat, toate aceste măsuri să nu fie suficiente pentru a menţine preţul sub 10 lei pe litru. […] Avem estimările companiei saudite care a spus că poate să ajungă şi la 180 de dolari barilul. […] La un preţ de 180, se îndreaptă spre 15 lei litrul", a explicat expertul în energie Eugenia Guşilov.
Planul Guvernului ar putea crea penurie pe piaţă, avertizează experţii din energie. Fiind situaţie de criză, statul ar putea decide limitarea vânzării de carburant.
"S-ar putea crea un deficit în anumite puncte de vânzare. Cine va fi forţat să absoarbă această diferenţă, să decidă că e mai profitabil să oprească activitatea de vânzare a carburanţilor", a mai spus Eugenia Guşilov.
"Ce face Guvernul? Limitează adaosul comercial unor companii pe care le supune unui impozit suplimentar pe venituri? Impozit care se aplică inclusiv la preţul accizei. […] Poate genera închiderea unor benzinării", a explicat analistul fiscal Gabriel Biriş.
Ce măsuri propune PSD
Pe lângă măsurile anunţate, PSD propune şi reducerea temporară a TVA-ului la 11% pentru carburanţi. Dacă s-ar întâmpla asta, preţul motorinei ar scădea imediat până la 9 lei. Statul însă ar pierde peste 80 de bani pe litru. Asta înseamnă aproape jumătate de miliard de lei, într-o singură lună.
"De vrăjeli suntem sătui. De la domnu’ Bolojan", a spus un şofer.
Ordonanţa de urgenţă va fi adoptată azi de Guvern. Măsurile vor fi luate pentru 6 luni, cu posibilitatea de a fi prelungite încă 3 luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
